Social

articolul anterior articolul urmator

Epidemiolog: Moldova ar putea să se confrunte cu creşterea numărului de infectări COVID-19

0
17 Jun 2021 09:45:08
Autor: Iurii Botnarenco

Moldova ar putea să se confrunte cu creşterea numărului de infectări COVID-19, din cauza unor noi tulpini ale virusului, cum ar fi cea indiană, transmite IPN.

Chiar dacă 20-50 % din populaţie s-ar vaccina împotriva COVID, nu ar fi suficient. Ca să fie vaccinată 70% din populaţie până la sfârşitul lui noiembrie, e nevoie ca zilnic să se vaccineze 13-15 mii de persoane, a menţionat Alexei Ceban, epidemiolog la Agenţia Naţională de Sănătate Publică, în cadrul evenimentului online „Pastila după COVID-19: Vaccinarea şi impactul asupra turismului”.

Epidemiologul recomandă să se vaccineze şi persoanele care au trecut prin COVID-19, la două săptămâni după ce au făcut boala. Şi doar în cazul în care pacientul a făcut forme extrem de grave şi a avut nevoie de transfuzie de plasmă, imunizarea anti-COVID va avea loc peste trei luni după boală. Imunizarea se va face pentru că există riscul de reinfectare cu alte tulpini, a subliniat Alexei Ceban.

Totodată, medicul a menţionat că persoanele care s-au vaccinat anti-COVID trebuie să continue purtarea măştii, deoarece pot transmite virusul SARS-CoV-2 altor persoane neimunizate.

În cazul apariţiei unor tulpini noi, persoanele care a fost imunizate vor trebui să se vaccineze din nou, deşi deocamdată revaccinarea nu este necesară. Producătorii vaccinului Pfizer spun că va fi nevoie şi de a treia doză de ser, odată cu apariţia unor noi tulpini, a detaliat Alexei Ceban. Epidemiologul a specificat că serurile anti-COVID nu modifică structura ADN-ului şi nu provoacă sterilitate.

Victoria Bucătaru, directoarea executivă a Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor, a spus că la mai multe pensiuni turistice din ţară vor fi deschise centre de vaccinare.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. În prezent este vaccinată anti-COVID 12 % din populaţia Republicii Moldova.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările