Femeile din Republica Moldova trăiesc cu circa zece ani mai mult decât bărbaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durata medie a vieţii în Republica Moldova a constituit în 2014 circa 71 de ani FOTO: Adevărul
Durata medie a vieţii în Republica Moldova a constituit în 2014 circa 71 de ani FOTO: Adevărul

Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2014 a constituit 71,5 ani, inclusiv la bărbaţi - 67,5 ani şi la femei - 75,4 ani, arată datele statistice.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), începând cu anul 2005, an în care s-a înregistrat un nivel înalt al mortalităţii generale şi celei infantile faţă de anii precedenţi, poate fi observată o creştere a speranţei de viaţă. 

Indicatorul privind speranţa de viaţă a înregistrat o valoare maximă în 2013. „Creşterea semnificativă a speranţei de viaţă a fost influenţată de scăderea mortalităţii generale până la 10,7 decedaţi la 1000 de locuitori şi a celei infantile care a constituit 9,5 decedaţi în vârstă sub un an la 1000 născuţi-vii”, precizează reprezentanţii BNS.

Informaţia prezentată mai relevă faptul că durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2014 a constituit 71,5 ani, inclusiv la bărbaţi – 67,5 ani şi la femei – 75,4 ani.

Astfel, anul trecut a fost înregistrată o majorare a numărului decedaţilor comparativ cu anul 2013, rata mortalităţii constituind 11,1 decedaţi la 1000 de locuitori. „Rata mortalităţii infantile, de asemenea, a fost în creştere, fiind de 9,6 decedaţi cu vârsta mai mică de un an la 1000 de născuţi-vii. Prin urmare, speranţa de viaţă la naştere a scăzut comparativ cu anul precedent cu 0,4 ani din cauza creşterii mortalităţii bărbaţilor din mediul rural cu 0,95 ani”, explică BNS.

Femeile din Republica Moldova trăiesc mai mult decât bărbaţii cu 7,9 ani. Cauza prezentată de experţii din cadrul BNS privind acest decalaj este nivelul mai înalt al mortalităţii premature în rândurile bărbaţilor. Din cauza nivelului diferenţiat al mortalităţii, în anul 2014, durata medie a vieţii locuitorilor din mediul urban a fost mai mare decât a celor din mediul rural, respectiv cu câte 4,5 ani pentru bărbaţi şi 3,5 ani pentru femei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite