Iată noua procedură de obţinere a cetăţeniei Române

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul României a trecut tacit o lege cu privire la simplificarea cetăţeniei române. Ea vizează modificarea legii cu privire la acordarea cetăţeniei prin reducerea actelor necesare, şi care presupunea o activitate complexă de cercetare prin arhive ce putea dura câţiva ani. Acum  e necesar doar să faci dovada că eşti Etnic Român declarat în actele oficiale.

Constantin Codreanu, unul din cei mai citiţi blogări din Republica Moldova, a făcut o sinteză şi a prezentat pe blogul său procedura simplificată  care ar urma să fie aplicată:

Procedura în acest caz este următoarea.

1. Cei care vor fi chestionaţi cu privire la limba vorbită, naţionalitate şi apartenenţă etnică la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, organizat în perioada 12-25 mai, trebuie să se declare români la rubrica apartenenţa etnică şi naţionalitate şi să spună că vorbesc limba română;

2. Apoi, de la Biroul Naţional de Statistică, trebuie obţinut un extras din formularul completat la Recensământ, care să certifice faptul că persoana respectivă s-a declarat român şi vorbitor de limba română;

3. Se completează pachetul de documente care trebuie să includă:

  • Copie legalizată a certificatului de naştere al persoanei care depune dosarul;
  • Copie legalizată a paşaportului;
  • Cele 2 caziere, 1 din Republica Moldova şi 1 din România;
  • Cele 3 declaraţii: 1. Declaraţie autentificată la notar din care să rezulte că nu aţi mai depus o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române – Model declaraţie, click!, 2. Declaraţie autentificată la notar din care sa rezulte că în prezent nu întreprindeţi şi nu sprijiniţi acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu aţi desfăşurat asemenea activităţi – Model declaraţie, click!; 3. Declaraţie autentificată la notar cu privire la menţinerea domiciliului în străinatate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeaşi opţiune se face şi pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetăţeniei române – Model declaraţie, click!;

3A. Pentru cei căsătoriţi, lista mai include o copie legalizată a certificatului de căsătorie şi o copie legalizată a cărţii de indentitate/buletinului soţului/soţiei.

3B. Pentru cei căsătoriţi, cu copii minori, lista mai include:

- Copie legalizată a certificatului de naştere pentru minor(i);

- Declaraţie autentificată la notar cu privire la consimţământul pentru obţinerea cetăţeniei române dată către minorii care au împlinit vârsta de 14 ani;

- Declaraţie autentificată la notar cu privire la acordul soţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori în care se precizează domiciliului copiilor.

Informaţia de mai sus mi-a fost confirmată telefonic de către deputatul român Bogdan Diaconu, membru al Comisiei pentru Comunităţile de români din afara graniţelor: "Scopul acestor modificări este acela de a extinde dreptul la cetăţenia română nu doar celor care locuiesc pe teritorii ce au aparţinut statului român din perioada interbelică. Avem români şi în Maramureşul istoric aflat acum în Ucraina sau în Timoc - Serbia. E necesar să avem politici clare pentru aceştia şi în egalitate cu fraţii de la Est de Prut. Pe de altă parte vrem astfel să cerem din partea celor care îşi revendică cetăţenia pe drept să manifeste respect şi să îşi asume identitatea românească şi în actele oficiale din ţările în care ei locuiesc."

Bogdan Diaconu a mai adăugat: " Vrem să evităm situaţia existentă în Republica Moldova şi unde avem peste 400 000 de cetăţenii acordate, dar unde la vechiul recensământ am avut sub 100 000 de români declaraţi. Este adevărat că e vorba de un recensământ fraudat de către comunişti în 2004. Urmează recensământul populaţiei, unul democratic şi  liber şi ne vom folosi de cele declarate pentru a reduce birocraţia. Va fi mai simplu :  te declari român şi obţii mai uşor cetăţenia, nu te declari român, atunci nu o mai obţii deloc. Avem acum situaţii penibile în care moldoveni ce au depus jurământul de credinţă fac propagandă anti-românească la Chişinău. "

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite