Indemnizaţiile paternale vor putea fi ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taţii copiilor nou-născuţi care au beneficiat de concediu paternal îşi vor putea primi îndemnizaţiile, transmite IPN cu referire la Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire şi modul de calcul a îndemnizaţiei paternale, aprobat de Guvern.

Regulamentul garantează dreptul la îndemnizaţie paternală tatălui asigurat în sistemul public de asigurări sociale, angajat în baza contractului individual de muncă sau aflat în raport de serviciu în baza actului administrativ, pentru îngrijirea copilului nou-născut, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova.

Concediul paternal se acordă în primele 56 de zile de la naşterea copilului, pe o perioadă de 14 zile calendaristice în baza unei cereri în formă scrisă. Salariatul poate beneficia de o indemnizaţie paternală, care va fi achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar stabilirea şi evidenţa acestei indemnizaţii va fi efectuată de către Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Salariaţii asiguraţi în sistemul public de asigurări sociale au dreptul la indemnizaţie paternală cu condiţia să confirme un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani. Iar cei care au un stagiu total de cotizare de până la trei ani trebuie să confirme un stagiu de cotizare de cel puţin 9 luni, realizat în ultimele 24 de luni premărgătoare datei naşterii copilului.

Odată cu aprobarea mecanismului de calculare şi plată, taţii copiilor nou-născuţi care au beneficiat de concediu paternal începând cu data de 27 mai curent îşi vor putea ridica indemnizaţiile paternale.

Legea privind concediul paternal a fost aprobată de către Parlament la 27 mai curent.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite