O sală de fitness din Chişinău, amendată cu 75 mii de lei pentru că activa în plină pandemie de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

În plină pandemie, administratorul unei săli de forţă din Chişinău a decis să-şi deschidă uşile pentru clienţii fideli, asta deşi acest gen de activitate a fost interzis printr-o decizie a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.

În interiorul sălii sportive aveau acces doar clienţii fideli, care anunţau administratorul despre ulterioarele vizite printr-un apel telefonic.

Sala de forţă activa contrar Hotărârii nr.8 din data de 15 martie 2020 a Comisiei naţionale extraordinară de sănătate publică şi punctului 44 din dispoziţia nr.4 din 24.03.2020 a Comisiei situaţii excepţionale, care prevede că activitatea sălilor de sport, centrelor sportive, sălilor de fitnes etc. se sistează pe perioada stării de urgenţă.

Reprezentantului sălii de forţă i-a fost întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului, fiind sancţionat cu 75 de mii de lei.

Numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească alarmant. În total, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 1.174.

Până la ora actuală, 50 de pacienţi au fost vindecaţi, iar 28 de persoane, printre care trei medici şi patru cetăţeni din regiunea transnistreană, au decedat. 128 de pacienţi se află în stare gravă.

Situaţia este alarmantă în special în Soroca şi Ştefan Vodă, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 312 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 402 de cazuri de COVID-19.

Bilanţul total al lucrătorilor medicali infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 317, printre care: medici - 86 de cazuri, asistenţi medicali - 108, felceri - 24, paramedici - 1, farmacişti - 6, personal auxiliar - 92 persoane. Cei mai mulţi fiind angajaţii spitalului raional şi asistenţei medicale urgente din Soroca - 96, Ştefan Vodă - 46, Glodeni - 20. 16 cazuri de infectare au fost confirmate rândul angajaţilor Spitalului Clinic Republican din Chişinău, iar 9 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie. 

Din 1.174 de cazuri de COVID-19 confirmate în R. Moldova, în 116 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 1.058 de cazuri vorbim de transmitere locală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite