„Oamenii sunt buni, dacă ştii cum să-i descoperi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A lăsat în urmă anii petrecuţi la internatul pentru copii cu deficienţe locomotorii de la Ialoveni pentru a se aşeza în bancă într-o şcoală obişnuită, cu elevii de vârsta sa. După jumătate de an printre noii colegi, simte că este exact locul pe care a aşteptat să-l ocupe.

Faceţi cunoştinţă. Este Dumitriţa Cropivniţchi, o adolescentă de 13 ani, plină de viaţă, care acum câteva luni a întors o pagină a vieţii. Este elevă în clasa a 6-a la Liceul Teoretic din Costeşti, raionul Ialoveni. Are rezultate frumoase la învăţătură, iar disciplina ei preferată este biologia. Peste ani se vede fie o programatoare iscusită, fie o jurnalistă cu fler. Nimic deosebit până aici, ar spune unii. Dar dacă aţi afla că suferă de paralizie cerebrală infantilă? După cele cinci operaţii, câte a suferit până acum, reuşeşte să se ţină singură pe picioare şi să meargă zi de zi câte un kilometru de la şcoală până acasă.  

„Mă acceptă aşa cum sunt“

„Când am aflat că se închide şcoala de la Ialoveni, m-am speriat. Acolo am făcut primele cinci clase şi mă simţeam ca acasă. Toţi colegii se deplasau dificil, aşa ca mine. Mă temeam că nu mă voi descurca într-o şcoală obişnuită şi că voi fi acceptată cu greu printre copiii care merg bine, fără ajutor. M-a surprins faptul că m-am acomodat la liceul din satul meu“, mărturiseşte Dumitriţa, aşezată cuminte în bancă, după ce pentru majoritatea elevilor a sunat clopoţelul - semn că e timpul s-o zbughească acasă.

Asistată de profesori, împreună cu alţi 23 de copii cu dizabilităţi, de diferite vârste, fata îşi pregătea temele pentru a doua zi la Centrul de resurse pentru educaţia incluzivă din cadrul şcolii.

„A fost minunat să aflu că am nişte colegi foarte buni. Am reuşit să-mi fac prieteni care mă acceptă aşa cum sunt. Simt că sunt egală cu ei. Mergem la aceeaşi şcoală, îmi fac temele pentru acasă ca şi dânşii şi ne împărtăşim secrete“, mai spune Dumitriţa, cu o memorie şi isteţime pe care nu poţi să nu le observi. 
„E ca noi toţi, veselă. Ne împăcăm bine“, ţine să ne asigure Maria, colega sa de clasă.

Se bucură că-i este alături în fiecare zi

O confirmă şi diriginta copilei. „A reuşit să se acomodeze într-o singură lună, deşi există diferenţă între programa de studii a şcolii de la Ialoveni şi cea a liceului nostru. Este un copil responsabil care îşi face temele foarte minuţios. Colegii o susţin cum pot. De exemplu, în pauză repejor îi iau geanta, o iau de mânuţă şi o ajută să ia loc. N-a întâlnit niciun obstacol în procesul de integrare“, afirmă Liliana Bortă.

Mama fetei se bucură că în prezent îşi poate vedea copilul în fiecare zi. De la cinci ani - când a fost înmatriculată la şcoala-internat – şi până nu demult, Dumitriţa se întorcea acasă doar la sfârşit de săptămână. „De când e la şcoala din Costeşti, are gânduri mai pozitive, lucru ce o face să se asemene mult cu cei de vârsta sa. Ne-am dori însă un cabinet de kinetoterapie fie în şcoală, fie mai aproape de casă, lucru care mi-ar ajuta mult fiica“, recunoaşte Veronica Cropivniţchi.

Decizia de a închide şcoala-internat de la Ialoveni a fost luată acum un an. În instituţie erau plasaţi şapte copii din raionul Ialoveni şi 24 din alte 12 regiuni ale ţării. După lichidare, 15 s-au întors în familiile lor biologice, iar zece elevi au fost transferaţi la casa comunitară pentru copii în situaţii de risc din oraşul Ialoveni, inaugurată în octombrie 2013. Între timp, mai mulţi dintre foştii colegi ai Dumitriţei au reuşit să se integreze în alte şcoli generale.

„Să nu renunţe! E prea uşor să renunţi. În schimb, am putea lupta şi înţelege că oamenii sunt buni, dacă ştii cum să-i descoperi“, îşi îndeamnă fata prietenii de la şcoala-internat.

"Dizabilitate înseamnă acceptare şi acces echitabil la servicii"

Lucia Gavriliţă, director executiv al centrului „Speranţa”, o instituţie care promovează incluziunea socială, susţine că fiecare copil trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, fără restricţii ce ţin de originea etnică, socială sau dizabilitate. „Atât studiile ştiinţifice, cât şi practica demonstrează că un copil se dezvoltă mult mai armonios atunci când este în contact cu semenii săi. Pe cât de important este ca un copil cu dizabilitaţi să nu fie marginalizat sau segregat într-o instituţie specializată, pe atât de necesar este ca elevii care vor învăţa într-o clasă cu acesta să deprindă lecţii de viaţă pe care nu le vor putea lua din teorie sau din activităţi de caritate. De fapt, dizabilitatea înseamnă, în primul rând, acceptare şi acces echitabil la servicii, şi nu caritate cum încă mulţi consideră”, este de părere Lucia Gavriliţă.

Acest articol face parte din campania „Vino cu mine, şcoala e şi pentru tine!“, desfăşurată de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul UNICEF, şi are drept scop sensibilizarea opiniei publice privind incluziunea educaţională a copiilor cu dizabilităţi.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite