Patru moldoveni riscă ani grei de închisoare după atacul tâlhăresc asupra unei refugiate din Ucraina, care a fost lăsată fără 8 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
detentie

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată patru bărbaţi, care în martie curent au comis un atac tâlhăresc asupra unui cetăţean din Ucraina, pe care l-au lăsat fără geanta cu bani, în sumă totală de peste opt milioane lei.

Urmare a investigaţiilor comune ale procurorilor PCCOCS şi ofiţerilor INI, a fost stabilit faptul că infracţiunea s-a produs aproape de miezul nopţii, la intersecţia şoselei magistrale cu drumul de acces spre Căpriana, Străşeni.

Inculpatul cu rol de organizator i-a informat din timp pe ceilalţi trei despre faptul că o va transporta pe pasageră din Chişinău spre Leuşeni şi că aceasta va avea cu ea o sumă impunătoare de bani. Bărbatul le-a dat celor trei indicaţie ca la ora convenită să-l aştepte la locul cu pricina şi să comită atacul tâlhăresc, atunci când va opri maşina şi le va semnaliza intermitent din faruri.

Totodată, în momentul semnalizării, inculpatul a deblocat portierele maşinii şi le-a permis celorlalţi membri ai grupului infracţional accesul în maşină, unde aceştia au lovit femeia pe diferite părţi ale corpului, au scos-o forţat din maşină şi au părăsit locul faptei, cu geanta victimei care conţinea suma de bani, în valută străină.

Inculpaţii au vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani, iar doi dintre aceştia au antecedente penale. La solicitarea procurorilor PCCOCS, cei patru au fost plasaţi în arest, iar ca măsură asiguratorie, asupra celor două automobile folosite la comiterea infracţiunii, în sumă de circa 100.000 euro, a fost aplicat sechestru.

Pentru fapta comisă, legea penală prevede închisoarea pentru un termen de la 12 la 15 ani, însă până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti finale, cei vizaţi în dosar se prevalează de prezumţia nevinovăţiei, potrivit legii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite