Programele de formare profesională au fost evaluate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Evaluarea programelor la drept a fost desfăşurată în cadrul a zece universităţi de stat şi şapte private, unde îşi fac studiile circa 12 mii de studenţi la ciclul I.
Astfel, potrivit evaluatorilor, în cazul a peste 50% dintre programele evaluate, nu există în totalitate mijloacele necesare pentru realizarea obiectivelor de studii, inclusiv resurse ştiinţifice (cursuri, monografii, note de curs, tratate etc.) sau resurse umane. Totodată, în aproape aceeaşi proporţie, s-a constatat că programele de studii şi planurile de învăţământ evaluate corespund doar parţial planului-cadru aprobat de ME.
Ministerul Educaţiei va propune Guvernului acreditarea programelor de studii superioare de licenţă, ciclul I, în domeniul Drept, în cadrul a 13 instituţii. Totodată, ministerul va propune neacreditarea programelor de studii superioare de licenţă şi masterat în domeniul Drept, organizate de cele 4 instituţii de învăţământ superior sus-menţionate.
Conform Codului educaţiei, studenţii de la instituţiile necreditate vor fi repartizaţi la programe similare în alte instituţii de învăţământ superior către începutul anului de studii 2015-2016. Instituţiile acreditate care au primit recomandări de îmbunătăţire a calităţii programelor lor vor fi în continuare monitorizate cu privire la realizarea recomandărilor, conform rapoartelor de evaluare externă.
Lista instituţiilor ale căror programe de drept, ciclul I, au fost evaluate de (ARACIS):
1. Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”;
2. Universitatea de Stat din Moldova;
3. Academia de Studii Economice;
4. Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi;
5. Universitatea de Studii Politice Europene şi Economice;
6. Universitatea de Studii Europene din Moldova;
7. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova;
8. Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova;
9. Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul;
10. Universitatea de Stat din Comrat;
11.Universitatae Agrară de Stat din Moldova;
12. Universitatea Tehnică a Moldovei;
13. Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova;
14. Universitatea Slavonă;
15.Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie;
16.Univesitatea Perspectiva INT;
17. Institutul Nistrean de Economie şi Drept din Bălţi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate