Persoanele cu deficienţe de auz, fără voce în instanţe

În Moldova există doar opt interpreţi autorizaţi în limbajul mimico-gestual, care ar trebui să asigure legătura celor peste 5.000 de persoane cu deficienţe de auz cu medicii, cu asistenţii sociali sau cu judecătorii.

 În cei 40 de ani ai săi, Victoria nu a auzit niciodată. Cunoaşte limbajul semnelor şi foloseşte creionul ca să comunice cu cei din jur. Îşi scrie întrebarea sau rugămintea şi întinde foaia de hârtie interlocutorului pentru a primi un răspuns. Prin aceeaşi metodă îşi face cumpărăturile, discută cu doctorul sau cu asistentul social.   Tot pe această cale, am aflat că este din Chişinău, că nu are familie şi locuieşte singură într-o cameră de cămin. Femeia afirmă că nu a apelat niciodată la serviciile unui interpret specializat. „Nu am ajuns niciodată la poliţie sau în instanţă. De obicei, acolo oamenii au mai des nevoie de ajutor“, îmi explică în scris.
Spre deosebire de Victoria, multe alte persoane cu dificultăţi de comunicare şi auz au nevoie de un intermediar ca să-şi rezolve problemele. 

SPECIALIŞTI UNIVERSALI

Raisa Şevcenco, o hipoacuzică din Chişinău, a fost şocată când a primit factura la apă pentru luna trecută: suma era de câteva ori mai mare decât indicatorii pe care-i prezentase. Nu s-a dus la administratorul blocului fiindcă ştia că nu o va înţelege, ci a mers la Asociaţia Surzilor din Moldova. Aici a aflat că va dura ceva timp până îşi va rezolva problema. „Voi suna la Direcţia locativ-comunală ca să verific datele pe care le-a dat luna trecută. Dacă nu se va rezolva la telefon, atunci doamna va trebui sa mai vină o dată la asociaţie pentru a cere asistenţa unui traducător. Când acesta va fi disponibil, va merge cu ea la întreprinderea Infocom, care emite facturile. S-ar putea să dureze, pentru că toţi interpreţii sunt foarte solicitaţi“, spune translatoarea Lilia Darie.

Specialista susţine că oferă servicii în orice domeniu, juridic, social sau medical, deşi e foarte complicat pentru că fiecare are termenii săi specifici. „În Europa, interpreţii sunt specializaţi pe domenii, noi însă suntem universali. Nevoia te face să studiezi mai mult ca să-i poţi ajuta pe oameni“, afirmă Lilia Darie.

PROGRAMĂRI PENTRU O LUNĂ ÎNAINTE

Ala Bargău, o altă specialistă în limbajul mimico-gestual, spune că are agenda plină pentru o lună înainte. Potrivit ei, cel mai des oamenii fără auz cer ajutor atunci când trebuie să meargă la medic, la notar, în instanţă, la şedinţele cu părinţii de la şcoală şi grădiniţă sau la secţia de asistenţă socială. „Persoana se programează la o consultaţie, apoi vine cu talonul la noi, la sediul Asociaţiei Surzilor, iar interpretul îl sună pe medic şi îl anunţă că pacientul va fi însoţit de un translator. Exact aşa se procedează şi la procesele de judecată. În acest caz, persoana vine cu citaţia primită“, explică Ala Bargău.

Natalia Babeci, preşedinta Asociaţiei Surzilor, afirmă că insuficienţa interpreţilor este o mare problemă pentru ţara noastră, însă autorităţile nu se grăbesc să o soluţioneze. „În Moldova sunt doar opt traducători autorizaţi să ofere astfel de servicii în instituţiile publice, care lucrează pentru 5.000 de hipoacuzici“, precizează ea.

În Europa, interpreţii sunt specializaţi pe domenii, noi însă suntem universali. Nevoia te face să studiezi mai mult ca să poţi ajuta oamenii. Lilia Darie, interpretă în limbajul mimico-gestual

FĂRĂ STUDII SPECIALE

În acelaşi timp, instituţiile de învăţământ superior nu pregătesc specialişti în limbajul mimico-gestual. „Statul nu vrea să cheltuiască bani pentru câteva mii de persoane. Universitatea Pedagogică de Stat «Ion Creangă» din Chişinău are doar câteva ore de iniţiere în alfabetul semnelor“, susţine Natalia Babeci.
Pe de altă parte, Cornelia Bodorin, şefă de catedră la Facultatea Psihologie şi Psihopedagogie Specială a Universităţii „Ion Creangă“,  susţine că sunt foarte puţini doritori de a face studii în acest domeniu.
„La ciclul de licenţă, în program sunt 40 de ore de limbajul semnelor, dar e vorba de noţiuni teoretice. În schimb, la masterat sunt prevăzute mai multe ore practice, inclusiv de defectologie. Partea proastă este că această specializare nu este solicitată. Anual avem un aplicant sau doi, iar Ministerul Educaţiei nu ne permite să formăm o grupă de doi masteranzi“, argumentează profesoara.

La rândul său, Elena Petrov, consultantă în cadrul Direcţiei învăţământ superior şi dezvoltare a ştiinţei a Ministerului Educaţiei, afirmă că universităţile ar trebuie să-şi promoveze specializările pentru a atrage cât mai mulţi studenţi. „Nu e vina ministerului că la profilul respectiv nu sunt aplicanţi pentru studiile de master. Universităţile trebuie să analizeze piaţa muncii. Dacă într-adevăr e nevoie de interpreţi pentru persoanele cu deficienţe de auz, atunci acest domeniu trebuie promovat la ciclul de licenţă, ca viitorii absolvenţi să aibă un loc de muncă asigurat“, declară funcţionara.

LEGE BUNĂ PE HÂRTIE

„Avem o lege bună în ceeea ce priveşte drepturile persoanelor cu dizabilităţi, dar de la teorie până la practică este un drum lung“, conchide Natalia Babeci. Potrivit legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, din martie 2012, această categorie beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică.

În realitate, din cauza lipsei interpreţilor, oamenii care nu aud sunt marginalizaţi şi, de multe ori, nu primesc informaţii importante sau nu îşi pot rezolva probleme cotidiene. ; Acest articol a apărut cu sprijinul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Opiniile exprimate în acest material aparţin autorului, şi nu reflectă neapărat poziţia fundaţiei. 

Lilia Zaharia, Centrul de Investigaţii Jurnalistice

Acest articol a apărut cu sprijinul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Opiniile exprimate în acest material aparţin autorului, şi nu reflectă neapărat poziţia fundaţiei.