Social

articolul anterior articolul urmator

Racolau persoane din familii vulnerabile şi contractau credite pe numele lor

0
15 Jul 2019 15:31:18
Autor: Iurii Botnarenco

Două femei şi un bărbat au fost condamnate la închisoare, ultimul cu suspendare, fiind învinuiţi că au racolat mai mulţi locuitori ai raioanelor Comrat şi Basarabeasca pe care, prin înşelăciune, i-au transportat la filialele unor bănci comerciale şi au perfectat credite pe numele lor.

Inculpaţii au înşelat zece persoane, toate din familii social vulnerabile, o parte dintre care erau pensionari. Suma prejudiciului adus acestora fiind de peste 80 de mii de lei, transmite IPN.

Procuratura Generală menţionează că contractele de împrumut au fost perfectate sub pretextul investirii unor sume de bani în activitatea unei firme, care de fapt nu exista. Deşi contractele erau pe numele victimelor, în posesia banilor au intrat inculpaţii. Acţiunile ilegale au avut loc în perioada lunilor iunie-iulie 2018, iar filialele unor bănci comerciale sunt din oraşele Chişinău, Cimişlia, Hânceşti şi Comrat.

Cele trei persoane au fost condamnate pe 17 capete de acuzare, inclusiv jaf, răpire şi privare ilegală de libertate a unei persoane şi o serie de escrocherii. Procurorii demonstrat că inculpaţii au răpit o femeie, pe care au urcat-o cu forţa în maşină şi au dus-o la domiciliul unuia dintre aceştia din Basarabeasca, unde au deposedat-o de actele de identitate. Timp de aproximativ o săptămână, cât aceasta a fost privată ilegal de libertate, inculpaţii au perfectat pe numele victimei credite.
 
Femeilor inculpate le-au fost dictate pedepse privative de libertate: 12 ani şi jumătate de închisoare pentru una şi, respectiv, 10 ani şi jumătate de închisoare pentru cealălaltă. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii