REPORTAJ FOTO Tradiţia la care nu renunţă tinerii moldoveni în prima zi de admitere la universitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile din Republica Moldova au fost luate cu asalt de absolvenţii de liceu chiar din prima zi a admiterii. Deşi li s-a explicat de fiecare dată că nu contează ordinea în care depun dosarele, tinerii continuă tradiţia de a se îmbulzi la intrările în instituţiile de învăţământ. „Vrem să scăpăm de responsabilitatea asta”, îşi motivează ei graba.

Universitatea de Stat rămâne în topul preferinţelor absolvenţilor de liceu. De departe, ieri, în prima zi de depunere a dosarelor, aici s-a format cea mai mare coadă. Dacă afară tinerii alături de părinţii lor stau liniştiţi, încercând să găsească un loc ferit de soare, atunci în incinta universităţii e un adevărat stup de albine. Tinerii merg grăbiţi pe coridoare, completează fişele de înscriere şi pun zeci de întrebări operatorilor. Într-o scurtă pauză, secretarul Comisiei de Admitere a USM, Stela Milicenco, ne spune care este oferta de studii oferită de universitate în acest an. „La licenţă avem 72 de specialităţi. Astfel, oferim 997 de locuri la buget şi 1.535 de locuri la contract. Sunt foarte mulţi tineri chiar din prima zi. Unii au venit cu noaptea-n cap, chiar dacă le-am explicat că ziua depunerii actelor nu are nicio relevanţă. Dar aceasta e o tradiţie în Republica Moldova”, precizează Stela Milicenco.

image

Economia şi Dreptul, visul tinerilor

Cele mai căutate facultăţi de la USM sunt Economia şi Dreptul. „Vreau la Economie pentru că îmi place matematica, am o predilecţie pentru ştiinţele exacte. Ştiu că sunt foarte mulţi economişti şi jurişti, dar risc. Sper să îmi găsesc un loc de muncă”, spune o tânără care îşi aşteaptă cuminte rândul. Mihaela Pârgari vrea în schimb să studieze Dreptul. „Este un domeniu interesant. Mă interesează dreptul vamal. Păcat că se mişcă tare greu tot procesul”, mărturiseşte tânăra care a venit alături de mama sa. „Fac totul pentru fată”, spune femeia care nu se arată deranjată nici de căldură, nici de rândul enorm.

image

Mihaela Pârgari

Se înscriu la studii fără să ştie valoarea contractului

O coadă imensă s-a format şi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. O mulţime de tineri convinşi să vor să se facă medici şi-au depus actele atât pentru locurile la buget, cât şi pentru cele la contract, deşi habar nu au care este suma acestuia.  Sergiu Ciobanu, secretarul responsabil al Comisiei de Admitere, explică de ce suma nu este deocamdată cunoscută. „Aşteptăm decizia şi aprobarea Ministerului Sănătăţii. În cel mai rău caz va fi suma de anul trecut. În total, avem 695 de locuri, dintre care 450 bugetare, iar 245 la contract. Anul trecut am avut peste 1.500 de candidaţi dintre care au fost aleşi 700”, explică Sergiu Ciobanu.

image

Nici nota medie pentru a prinde un loc la buget nu este încă ştiută, astfel încât elevilor nu le rămâne decât să spere că media pe care o au va fi una suficientă pentru a-şi scuti părinţii de plătirea contractului. „Comisia va decide nota medie pentru un loc la buget abia după încheierea admiterii. Trebuie să ştim câţi candidaţi participă şi ce note au. Avem şi o testare la limbi moderne ca să vedem ce limbă au studiat până acum şi în ce grupă trebuie repartizaţi”, menţionează secretarul comisiei.

„E o chemare interioară”

Egor Dede confirmă că această meseria de medic „trebuie simţită”. „Nu pot să explic de ce vreau să mă fac medic. E un fel de chemare interioară”, mărturiseşte tânărul care aşteaptă în rândul de afară de la ora 8 dimineaţa. La ora 12:30 el încă nu intrase în instituţie. „Merge greu. Ştiu că la USM până la ora aceasta au intrat deja vreo 400 de tineri; aici abia au depus documentele peste 100 de oameni”, spune Egor. Tânărul vrea să fie chirurg, dar s-a gândit şi la un plan de rezervă în cazul în care nu este admis la Medicină. „O să dau şi la Drept, deşi am o medie de 8,00. Ar trebui să fiu acceptat la buget”, crede Egor. 

image

Egor Dede

image

Nicoleta Damian

Nicoleta Damian se visează însă pediatru şi, la fel ca Egor, susţine că este făcută pentru asta. „Vreau să devin pediatru. Este visul meu dintotdeauna. De când sunt mică mă înţeleg bine cu copiii!, afirmă Nicoleta. Ea spune că nu o sperie cei aproape 12 ani de studii. „Şase ani se face medicină generală şi alţi şase durează specializarea. Nu mi-e teamă şi nu voi regreta. Ştiu că voi avea un loc sigur de muncă. Mi-ar plăcea să lucrez în afara ţării”, spune fata.

UTM, locul unde fetele îşi vor găsi mire

La Universitatea Tehnică din Moldova de obicei merg băieţii. Sergiu Finciuc, secretarul Comisiei de Admitere, ne spune însă că de câţiva ani pe coridoarele universităţii pot fi văzute tot mai multe fete. „Dinamica din ultimii ani arată că 40% dintre studenţi sunt fete, pentru că multe facultăţi au specializări în domeniul managementului, un domeniu pentru care de obicei optează domnişoarele”, spune Sergiu Finciuc. 

Oferta de studii a UTM este generoasă. Instituţia oferă aproximativ 2.400 de locuri, dintre care 1.242 la buget, iar 1.195 la contract. „Cele mai solicitate specialităţi sunt Arhitectura, Tehnologiile informaţionale, Microelectronica. Aici, media trebuie să fie mare, de la 8 în sus. La celelalte facultăţi, mai puţin căutate, poţi intra la buget chiar şi cu nota 6”, afirmă Sergiu Finciuc. 

image

Şi în faţa Universităţii Tehnice tinerii s-au adunat de cu seară. „Eu niciodată nu am înţeles tendinţa asta. Aseară a venit cineva de la Briceni. L-am ajutat să se cazeze. Chişinăuienilor le propun să vină după-masă, să lase loc celor de la ţară care trebuie să prindă un autobuz spre casă până în seară. Dar din ce observ, ei se îmbulzesc aşa pentru că sunt dornici să vadă şi să audă cât mai multe, se sfătuiesc unii pe alţii şi se îndrumă reciproc”, crede secretarul Comisiei de Admitere.

„În sfârşit voi studia ce îmi place”

Absolvenţii de liceu vin cu emoţii la admitere, întrucât înscrierea la studii reprezintă un prim pas făcut către viaţa de student. „Sunt bucuros. Ştiu că nu va fi simplu, simt că vom avea mai multe responsabilităţi. Dar, în sfârşit, voi putea studia ceea ce mă pasionează, pentru că în liceu am avut multe obiecte care adesea se dovedesc a fi nefolositoare”, spune Andrei Procurnin care se va înscrie la Facultatea de Calculatoare, Informatică şi Microelectronică.

image

Andrei Procurnin

Universităţile private, mai puţin populare

În timp ce la instituţiile de învăţământ superior de stat tinerii se îmbulzesc, la Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere” aceştia aproape că lipsesc. Secretarul Comisiei de Admitere este sigur însă că cele 495 de locuri oferite vor fi ocupate în totalitate. „Am experienţă în domeniu. La noi vin câte puţini în fiecare zi. Avem 170 de locuri la masterat şi 312 la licenţă la patru facultăţi şi 17 specialităţi”, precizează Valentin Aşevschi.

image

Pentru că este o universitate privată, nu sunt oferite studii la buget. Totuşi, tinerii cei mai buni pot studia „din contul universităţii”. „Chiar în această dimineaţă a venit un băiat de la Soroca cu o medie de 9,50. L-am scutit de contract, pentru că l-am văzut un tânăr promiţător. Cei cu note bune pot primi chiar şi bursă. În plus, le oferim studenţilor tot felul de facilităţi. De exemplu, pot face în paralel o altă facultate absolut gratuit”, susţine Valentin Aşevschi. Acesta mai spune că cele mai solicitate facultăţi sunt cele de Business şi Administrare, Finanţe şi Bănci, Contabilitate, Relaţii Internaţionale. La USPEE învaţă în jur de 1.500 de studenţi.

Actele necesare admiterii

Dosarul candidatului la studii va cuprinde următoarele documente:

- Actul de studii cu anexa respectivă (original + copie) sau copia actului şi anexei;

- Certificatul medical-tip (formularul 086-e); 

- Buletinul de identitate sau a paşaportul;

- Livretul militar sau adeverinţa de premilitar (pentru persoanele supuse militar);

- 6 fotografii cu dimensiunea 3x4;

- Diplomele de gradul I-III, obţinute de către candidaţi la concursurile şcolare republicane sau internaţionale la disciplinele de profil.

Unele instituţii de învăţământ oferă facilităţi copiilor orfani, celor invalizi, din familii social-vulnerabile sau tinerilor romi.

Fotografii de Alexandru Tarlev

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite