„Shakespeare pentru Ana”, un spectacol cutremurător despre dragostea în închisoare

Spectacolul este bazat pe întâmplări reale.

„Shakespeare pentru Ana” este un spectacol-document creat în baza unor interviuri realizate cu deţinuţii din trei penitenciare din Republica Moldova. Autorii proiectului au stat de vorbă cu femei, bărbaţi şi minori şi au încercat să descopere poveştile lor de dragoste. Au aflat că unii trăiesc iubirea chiar în spatele gratiilor, în timp ce alţii visează la ziua în care îşi vor putea strange din nou partenerul în braţe.

Spectacolul, regizat de Luminiţa Ţâcu, prezintă istoriile mai multor personaje inspirate din realitate. Spectatorul va auzi poveşti cutremurătoare, de-a dreptul şocante pe alocuri. Actorii Olga Guţu-Cucu, Doriana Zubcu-Marginean, Diana Decuseară, Alexandru Pleşca şi Ghenadie Gâlcă s-au întâlnit cu deţinuţii o singură dată, în cadrul Zilei Uşilor Deschise. „Noi am citit istoriile acestor oameni înainte să-i întâlnim. De cum am ajuns prin mulţimea aceea de persoane, fiecare dintre noi şi-a recunoscut personajul, fără ca regizorul să ne facă prezentările”, spun actorii.

Dragostea te face slab

Fiecare personaj vine în faţa publicului cu o casacadă de mărturii. „L-am lovit. El a căzut. L-am ridicat, dar nu se ţinea pe picioare. L-am stropit cu apă. A venit poliţia şi medicii. M-au pus să scriu lămurire. Am scris-o şi voiam să merg acasă, dar nu m-au lăsat. El a murit în drum spre spital. M-au închis”, spune un tânăr de la penitenciarul pentru minori. Tot el descrie dragostea ca fiind sentimentul care te face slab şi vulnerabil.

Spectacolul reflectă şi dragostea dintre părinţi şi copii. „Ciorapi, maiou, praf de spălat, săpun, apă dulce, biscuiţi, de toate. E al meu şi trebuie să am grijă de el, indiferent de ce a făcut”, este replica unei mame. Autorii proiectului au vorbit şi cu angajaţii închisorilor. „Să spunem că un copil a furat produse dintr-un magazin - salam, pâine şi o sticlă de apă dulce. Dar îi era foame. Trebuia să mănânce. Asta nu-i problema lui, asta-i problema noastră, a societăţii”, este părerea directoarei unui penitenciar.

Emoţionantă este mărturia unui deţinut din penitenciarul pentru bărbaţi din Soroca. Acesta vorbeşte despre povestea sa de dragoste cu o tânără de 18 ani. „Nu i-a păsat că stau la închisoare. Venea regulat la mine. A venit vreo şase ani. Într-o zi, a venit mama. Mi-a spus că ea s-a măritat, apoi a început să-mi povestească de altele. Dar eu nu mai auzeam. Mă durea. Am sunat-o peste ceva timp. Aştepta deja al doilea copil. Dar nu m-a uitat”, spune bărbatul.

„L-am îngropat lângă un copac şi apoi am semănat bostani”

Şocantă este istoria unui alt bărbat care recunoaşte că l-a omorât pe presupusul amant al soţiei sale. S-a recăsătorit în închisoare. „L-am îngropat lângă un copac şi apoi am semănat bostani. L-au găsit peste vreo patru luni. „Srocul” (termenul de detenţie - n.r.) e mare. Înainte dădeau câte 10, maxim 15 ani. Acum mi-au dat 24 de ani. Asta-i jumătate de viaţă. Am dat un anunţ în Makler şi ea a fost prima care m-a sunat. Are copii. Mi-a propus să ne întâlnim în centru de 8 martie. I-am spus că sunt de acord şi că voi fi acolo. Mai târziu i-am spus adevărul. Ne-am înscris aici, în închisoare. Ţine la mine. Şi ea şi copiii ei. E greu, dar merge...”, povesteşte personajul intepretat de Ghenadie Gâlcă.

Actorii spun că s-au simţit incomod în puţinele vizite pe care le-au făcut în penitenciare. „Nici pentru persoanele care ne-au servit drept model nu cred să fi fost uşor să se lase urmărite de către noi. La un moment dat, am ajuns într-o celulă, la Rusca. Sincer, mi se făcuse puţin teamă să intru. Când s-a deschis uşa celulei, am găsit şase femei care mă ţintuiau cu privirea. Nu aveau nicio emoţie pe chip. Mi-au spus să intru, să nu mă tem”, povesteşte actorul Alexandru Pleşca.

Regizoarea spectacolului, Luminiţa Ţâcu spune că, întâi de toate, a identificat poveştile deţinuţilor, apoi au urmat interviurile. „Interviurile s-au realizat în cadrul mai multor întâlniri. Am revenit la majoritatea dintre deţinuţi pentru a le căpăta încrederea. Am avut voie să luăm cu noi doar un reportofon”, afirmă Luminiţa.

Ana Dabija, directoarea Departamentului Instituţiilor Penitenciarelor din Republica Moldova, a urmărit cu emoţie reprezentaţia. „I-am recunoscut, în interpretarea actorilor, pe toţi deţinuţii şi angajaţii, atât de profesionişti sunt. S-a abordat o temă sensibilă şi emoţionantă”, afirmă ea. Directorul proiectului, Mihai Fusu, spune că astfel de spectacole sunt necesare pentru societate, dar că publicul nu este obişnuit să le vadă. „Oamenii merg cu mai mare drag la comedii. Astfel de spectacole îşi câştigă publicul foarte încet”, precizează actorul şi regizorul Mihai Fusu.