Tragedie la Tiraspol. O tânără a fost spulberată de tren, în timp ce făcea poze la calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescenta de 13 ani împreună cu prietenul său, cu un an mai mare, au mers să se fotografieze pe fundalul unui tren în mişcare. Dar fata s-a apropiat prea mult de şine.

Accidentul s-a produs în seara zilei de ieri, 9 aprilie, în jurul orei 17.40, transmite kp.md. Tinerii şi-au dorit să facă poze la calea ferată din apropiere.

Potrivit Ministerului de Interne al regiunii transnistrene, maşinistul i-a observat pe adolescenţi la o distanţă de 30 de metri şi a frânat brusc. Totuşi, trenul care se deplasa cu o viteză de 55 de kilometri pe oră, avea nevoie de 250 de metri pentru a frâna. Tragedia nu a putut fi evitată şi vagonul a agăţat corpul fetei.

Victima a fost transportată de urgenţă la spital cu traumă cranio-cerebrală, leziuni în zona capului, fracturi ale cutiei toracice şi lezarea plămânului drept. În jurul orei 19.00, medicii au constatat moartea elevei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite