Trei adolescenţi au evadat de la penitenciarul din Goian, municipiul Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Trei adolescenţi au evadat din Penitenciarul nr.10-Goian. Deţinuţii au deteriorat gratiile de la fereastra din baie şi au escaladat edificiile de pază ale penitenciarului, deplasându-se într-o direcţie necunoscută. Anunţul este făcut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), transmite IPN.

Potrivit ANP, cazul a avut loc în seara zilei de ieri, 4 mai, în jurul orei 21.00. Este vorba de Calughin Cătălin Hosein, de 17 ani, originar din Ungheni, condamnat la 2 ani şi 7 luni privaţiune de libertate. Ceilalţi doi, Globa Ion şi Turcu Gheorghe, pe 8 mai împlinesc 18 ani. Globa Ion e originar din raionul Orhei, satul Peresecina şi a fost condamnat la un an şi patru luni privaţiune de libertate. Turcu Gheorghe este originar din raionul Anenii Noi, satul Cobusca Veche, a fost condamnat la 10 ani privaţiune de libertate. Pentru fapta săvârşită, suplimentar la pedeapsa pe care o ispăşesc, deţinuţii riscă a fi condamnaţi şi pentru „Evadarea din locurile de detenţie”.

În prezent, serviciile abilitate ale sistemului administraţiei penitenciare, în comun cu organele de poliţie, caută condamnaţii fugari. Persoanele care deţin informaţii despre locul aflării lor sunt rugaţi să apeleze la numerele de telefon: 0 (22) 40-97-87, 0(22) 35-08-90; 078777450.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite