Un bărbat din Anenii Noi a murit după ce a fost lovit de trăsnet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 59 de ani a decedat marţi seara, 7 iulie, în satul Troiţa Nouă, raionul Anenii Noi, după ce a fost lovit de trăsnet. Bărbatul era căsătorit şi avea trei copii, a precizat pentru IPN Ludmila Pîntea, secretară a Consiliului comunei Ciobanovca (comună din care face parte şi satul Troiţa Nouă, n.r.).

Bărbatul păşuna caprele într-un câmp deschis. În jurul orei 20.00, caprele s-au întors acasă, dar fără stăpân. Unul dintre copii a plecat în căutarea tatălui şi l-a găsit fără suflare. La faţa locului a fost chemată poliţia şi aceasta a constatat că pe corp nu erau prezente semne de moarte violentă.

Contactată de IPN, Liliana Puşcaşu, ofiţer de presa la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a atenţionat populaţia să ţină cont de buletinele informative, în special de avertizările meteo şi hidrologice. În condiţii nefavorabile, nu este recomandat de mers în spaţii deschise. În cazul când persoana este prinsă de furtună în câmp deschis, trebuie să îşi găsească adăpost, dar să evite zonele în apropierea copacilor.

https://www.ipn.md/ro/caprele-s-au-intors-acasa-fara-stapan-unul-dintre-7967_1074726.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite