Un bloc din centrul Chişinăului, în carantină din cauza depistării a două cazuri de COVID-19. Uşile auxiliare au fost sudate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Un bloc locativ din centrul Chişinăului a intrat în regim de carantină după ce doi locatari s-au infectat cu COVID-19. În aceste condiţii, ieşirea locatarilor din bloc va fi permisă doar o singură dată pe zi, pentru cel mult 30 de minute, şi doar unui singur membru al familiei cu scopul asigurării cu produse alimentare şi medicamente.

În plus, locatarii blocului vor anunţa zilnic medicul de familie despre starea de sănătate generală personală şi a întregii familii.

Inspectoratul de Poliţie Centru va monitoriza respectarea regimului de izolare de către locatarii blocului.

Pentru a monitoriza intrările/ieşirile locatarilor au fost blocate uşile auxiliare ale blocului.

Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei de tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.

Numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească alarmant. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 1.174.

Până la ora actuală, 43 de pacienţi au fost vindecaţi, iar 27 de persoane, printre care trei medici şi patru persoane din regiunea transnistreană, au decedat. 114 de pacienţi se află în stare gravă.

Situaţia este alarmantă în special în Soroca şi Ştefan Vodă, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 312 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 402 de cazuri de COVID-19.

Bilanţul total al medicilor infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 240, dintre care jumătate sunt în Ştefan Vodă şi Soroca. În raionul Glodeni au fost infectaţi 11 medici.

Din 1.174 de cazuri de COVID-19 confirmate în R. Moldova, în 116 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 1.058 de cazuri vorbim de transmitere locală. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite