Un documentar despre moldovenii deportaţi în Kazahstan va fi montat de tinerii istorici din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul deportaţilor, din scuarul Gării Chişinău FOTO: Adevărul
Monumentul deportaţilor, din scuarul Gării Chişinău FOTO: Adevărul

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova va monta un film documentar despre moldovenii deportaţi în Kazahstan în anii '40. Filmările au fost realizate acum o săptămână, după ce nouă tineri au plecat într-o expediţie în regiune, transmite IPN.

Eroul filmului este Ion Rusu, de 83 de ani, care a fost deportat din Căuşeni. „Este un bărbat plin de viaţă. L-am găsit foarte tăcut, dar şi foarte impresionat, pentru că memoriile lui sunt foarte importante pentru noi. Ne bucurăm că l-am găsit în acest spirit de amintiri copleşitoare”, a declarat scenarista Natalia Ghilaşcu. 

În film vor fi redate mărturii ale rudelor moldovenilor deportaţi, ale istoricilor din Kazahstan, schiţe ale deportaţilor care mai târziu au revenit acasă. „Vom încerca să redăm istoriile de viaţă, chinurile, momentele de fericire şi necaz ale acestor deportaţi”, a spus Natalia Ghilaşcu.

Andrei Antonov, student la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Ion Creangă”, a spus că a vizitat cimitirul şi rămăşiţele lagărului de concentrare din Spaskk, care a fost înfiinţat în 1941 şi a servit gazdă pentru circa 67 mii de persoane, dintre care 7 mii de români. 827 de români au fost înmormântaţi la acest cimitir.

Coordonatorul proiectului, Sergiu Musteaţă, preşedintele asociaţiei, a spus că acest proiect are ca scop recuperarea istoriei, educarea tinerei generaţii, cunoaşterea trecutului totalitar. Proiectul are un buget de 10 mii de euro şi este susţinut financiar de către Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite