Vacanţa de toamnă a elevilor va fi prelungită în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scoala

Pentru a preveni răspândirea infecţiei COVID-19, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis prelungirea vacanţei de toamnă a elevilor. Atât în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, cât şi liceal. Conform Ordinului semnat de către ministrul Anatolie Topală, vacanţa va dura 9 zile, în perioada 23-31 octombrie, transmite IPN.

Ministerul atenţionează conducătorii instituţiilor de învăţământ general publice şi private să stabilească, în perioada vacanţei de toamnă, un regim flexibil sau special de muncă, cu implicarea la serviciu doar a personalului strict necesar pentru asigurarea funcţionalităţii instituţiilor. Ceilalţi angajaţi îşi vor desfăşura activităţile la distanţă.

În perioada vacanţei de toamnă, în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar publice şi private nu se vor desfăşura activităţi cu prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice, precizează un comunicat de presă emis de minister.

Ministerul recomandă cadrelor didactice să reamintească elevilor măsurile de siguranţă rutieră şi de protecţie a vieţii pe care să le respecte în timpul vacanţei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite