VIDEO Cetăţean francez, reţinut pe Aeroportul Chişinău în timp ce însoţea două tinere care urmau să ajungă în Franţa pentru a presta servicii sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Un bărbat de 34 de ani, cetăţean al Franţei, este suspectat că ar fi racolat mai multe tinere din Republica Moldova pentru practicarea prostituţiei în Franţa cu remunerare atractivă. Acesta a fost reţinut pe Aeroportul Chişinău, în timp ce însoţea două tinere cu vârste de 21 şi 29 ani.. Bărbatul a recunoscut vina şi la moment se află în arest pentru 20 de zile.

S-a stabilit că bărbatul activa pe teritoriul Republicii Moldova de mai mult timp. Urmărind scopul determinării şi înlesnirii practicării prostituţiei de către alte persoane şi tragerii unor foloase financiare, acesta îndemna tinerele să practice prostituţia.

Suspectul făcea cunoştinţă şi încerca să convingă victimile prin intermediul reţelelor de socializare. Ulterior, negociau toate detaliile privind practicarea prostituţiei în schimbul sumei de 500 euro pe zi, dar şi organizarea deplasării acestora pe teritoriul Franţei, unde le era asigurată locuinţa pentru trai, dar şi pentru practicarea prostituţiei.

Bărbatul riscă între patru şi şapte ani de închisoare pentru proxenetism.

Poliţiştii continuă acţiunile operative de investigaţii, pentru a stabili circumstanţele dar şi alte persoane implicate în acest caz cât şi identificarea altor tinere recrutate de către suspecţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite