Social

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Crimă descoperită după 13 ani. Un tânăr din Edineţ şi-a omorât soţia din gelozie, apoi a îngropat-o într-un câmp

0
19 Nov 2019 12:03:25
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO simbol
FOTO simbol

Un tânăr de 33 de ani, originar din Edineţ, Republica Moldova, a fost reţinut şi riscă detenţie pe viaţă pentru că şi-a omorât soţia, acum 13 ani în urmă. Ca să scape de cadavrul soţiei sale, în vârsta de 19 ani, suspectul, împreună cu o tânără, din aceeaşi localitate, în vârstă de 29 de ani, l-au îngropat într-un câmp din apropierea satului Constantinovca.

Audiat de poliţişti, acesta şi-a recunoscut vina. Potrivit suspectului, complicea lui la crimă i-a spus că soţia sa flirtează cu alt bărbat şi că ar trebui să o pedepsească. 

Înnebunit de gelozie şi aflându-se în stare de ebrietate, aceştia au omorât femeia, după care au îngropat-o într-un câmp. La acea vreme, cuplul avea doi copii minori.

Bănuitul a primit 30 de zile de arest, iar femeia urmează a fi anunţată în căutare internaţională pentru a fi extrădată şi diferită justiţiei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat. Persoanele culpabile de asemenea infracţiune riscă închisoare de la 10 la 15 ani sau cu detenţie pe viaţă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii