VIDEO Un motociclist le-a spus poliţiştilor că a consumat alcool pentru a se proteja de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 9 spre 10 aprilie, ofiţerii Inspectoratului Naţional de Patrulare din Republica Moldova au observat în traficul rutier o motocicletă, care se deplasa neadecvat şi cu viteză excesivă prin localitatea Vărzăreşti din raionul Nisporeni.

Ofiţerii de patrulare imediat au solicitat conducătorului să oprească, pentru a evita să producă o tragedie, însă acesta a ignorat somaţiile poliţiştilor.

Ulterior, şoferul motocicletei s-a tamponat în poarta unei gospodării. Ofiţerii de patrulare s-au legitimat şi i-au explicat motivul stopării, după care l-au identificat ca fiind un locuitor al satului Vărzăreşti din raionul Nisporeni, în vârstă de 21 de ani.

La faţa locului, tânărul a fost supus testului alcoolscopic, unde i s-a stabilit o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0.81 mg/l. Acesta a invocat că a consumat alcool la recomandarea medicului, pentru a preveni infectarea cu COVID – 19. Motocicleta a fost dusă la parcarea specială.

Totodată, pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea neînsemnată a vehiculului sau a altor lucruri, riscă amendă de până la 1.200 lei, iar pentru neîndeplinirea indicaţiilor legale ale ofiţerilor de patrulare - amendă de până la 25.000 lei. Este documentat contravenţional şi pentru conducerea vehiculului de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege, dacă fapta nu constituie infracţiune, în cazul în care admiterea la trafic a conducătorului de vehicul nu prevede obligaţia de a deţine permis de conducere se sancţionează cu o amendă de până la 25.000 de lei.

Mai mult, tânărul nu este la prima abatere de la lege, în perioada septembrie – decembrie 2019 a fost sancţionat de 2 ori pentru o încălcare similară. Iar în perioada 2017 - 2019 a fost documentat şi  sancţionat contravenţional de către IP Nisporeni pentru huliganism, apariţia în locuri publice în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, tulburarea liniştii în timpul nopţii. Tot el a fost documentat şi pentru încălcarea regulilor de păstrare, deţinere, transport, port şi folosire a armelor letale şi neletale şi/sau a muniţiilor aferente.

Inspectoratul General al Poliţiei aminteşte că nu vom tolera cazurile în care cetăţenii pun în pericol participanţii la traficul rutier şi reiterăm că alcoolul nu te vindecă de virusul de tip nou Covid-19.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite