Bogdan Chirieac, despre cei 15 ani la “Adevărul” şi despre viitor: “Am îmbătrânit. Nu mai am conştiinţa utilităţii muncii de jurnalist”

Bogdan Chirieac a lucrat la “Adevărul” între 1990 şi 2005. 15 ani. Multă vreme a fost redactor-şef adjunct. Cel mai mult i-a plăcut la început şi la sfârşit. La început, când “învăţam cu toţii presa liberă” şi la sfârşit, când ziariştii de la “Adevărul” puneau la cale un nou ziar, “Gândul”: “Îmi lipsesc acele zile”.

Azi, Bogdan Chirieac este editorialist la site-ul dcnews.ro şi invitat la talk-show-urile mai multor televiziuni de ştiri. Se consideră, însă, în continuare, un jurnalist de presă scrisă: “Eu sunt vopsit când mă duc să vorbesc la televiziuni. Eu mă reculeg în faţa unei coli de hârtie pe care scriu de mână”.

Contest ca ziarisit din cauza afacerilor cu Guvernul (2007), prezent prin stenogramele de şantaj (2009) şi creditor al miliardarului Sorin Ovidiu Vântu (2010), Bogdan Chirieac a fost cândva ziarist la “Adevărul”: a transmis din tranşeele războiului transnistrean şi a realizat, în 2002, un interviu cu preşedintele Americii, George W. Bush. “Atunci a fost o culme profesională pentru mine. Apoi lucrurile s-au schimbat fundamental. După intrarea în Uniunea Europeană şi România a luat-o într-o direcţie incertă, şi noi am luat-o într-o direcţie incertă. Timpurile s-au schimbat iar eu am îmbătrânit”.

Bogdan Chirieac: Din 1990 până în 2005 a fost perioada romantică a presei din România. Lumea pleacă în concediu acum şi nimeni nu concepe să nu aibă concediu, dar noi, cei din conducerea ziarului, nu am ştiut ce înseamnă concediul. Nu plecam de la ziar. Nu erau televiziuni de ştiri iar ziarul “Adevărul” făurea istorie. Eu sunt mândru că am scris câteva rânduri din această istorie.

Mai târziu, “Adevărul” a intrat în vârtejul parti-pris-urilor, în care a intrat toată presa. A susţinut necondiţionat şi, uneori, în mod aberant o anumită orientare politică.

Acum, eu citesc zilnic “Adevărul”. Din ce văd, am senzaţia că “Adevărul” e pe cale să-şi redobândească echilibrul. Mă mir cum de aveţi atâtea accesări pe net, vă spun sincer, tocmai fiindcă “Adevărul” încearcă să nu impresioneze prin senzaţionalul ieftin.

Cred cu putere că presa pe hârtie îşi duce ultimele clipe. Vor apărea cât de curând ecranele flexibile. Ziarul viitorului va fi ca o batistă, pe care o bagi în buzunar mototolită şi pe care o scoţi, apeşi şi vezi orice ziar din lume, cu filme, cu imagini. Dar eu sunt acum un bătrânel, aşa, care dimineaţa citeşte “Adevărul” şi pe hârtie.

Pe mine nu mă întristează că nu mai scriu pe hârtie. Mă întristează că nu mai am deloc conştiinţa utilităţii muncii de jurnalist. Nu am senzaţia că am reuşit să influenţez în bine ce s-a petrecut în România, în ultimii nouă ani.

Această domnie a televiziunilor, care sunt mult mai superficiale decât presa scrisă, nu face altceva decât să dilueze un mesaj coerent şi să permită intrarea pe fluxul opiniei publice a foarte multă zgură. Ce să vă spun… mă gândesc serios la pensie. De ani de zile mă gândesc să renunţ la presă. Nu m-am convins să mă apuc să fac altceva pe acasă. Dar, da… e un moment acesta. Ceea ce ştiu eu să fac nu se mai caută.

Câteodată îmi pare rău că m-am făcut ziarist. Mai ales atunci când nu mai văd niciun liman.