FOTO Constantin Mille, geniul inovator al „Adeverului” (II)

Beldiman a avut ideea de a fonda ziarul „Adeverul”, însă Constantin Mille este inovatorul absolut al publicaţiei şi cel care a plasat-o definitiv în elita presei române moderne. După ce, pe maidanele din preajma străzii Sărindar , a ridicat Palatul Adeverul şi l-a dotat cu utilaje tipografice ultaperformante pentru acea vreme, „revoluţia” modernităţii în presa românească putea să înceapă. Avea şi unde, şi cu ce.

Prima reformă: reorganizarea numerelor speciale prin diversificare tematică, prin abordarea exhaustivă a subiectului  şi prin creşterea calităţii tehnice a tipăriturii. Apar astfel o serioasă lucrare asupra evenimentelor de la 1848 şi o alta dedicată socialismului românesc, care conţine şi portretele fruntaşilor mişcării de pe vremuri.

În locul „Adeverului ilustrat”, Casa de editură scoate „Adeverul de joi” care, sub direcţia lui Artur Stavri, atrage colaborări preţioase. Se tipăresc acolo cărţi politice şi filosofice, se pun bazele seriilor „Biblioteca enciclopedică”, „Biblioteca romanelor alese”, se publică  periodic „Programul teatrului” şi „Almanahul Adeverul” sau, ocazional, diferite broşuri ori foi volante.  În „Sala de depeşi”, se organizează expoziţii de artă românească şi internaţională. Se aduc îmbunătăţiri semnificative Serviciului telegrafic, căruia i se sporeşte numărul de trimişi speciali. La începutul anului 1899, se achiziţionează o nouă rotativă, sistemul cel mai perfecţionat de atunci, care permite mărirea formatului şi oricâte schimbări de pagini, „aşa că pentru fiecare tren se poate face o nouă ediţie, cu ştirile de ultimul moment”. Tot atunci, „Adeverul” intră în luptă cu breasla tipografilor. Mille se adresează unui juriu de arbitri şi aplanează conflictul.

În primăvara lui 1901, învăţătorii şi sătenii din Teleorman îi propun lui Mille candidatura la Colegiul III de la Cameră. Mille acceptă şi devine deputat. Pentru „Adeverul” urmează o eră nouă. Creşte personalul reacţional, se modernizează serviciul telegrafic extern, se organizează serviciul corespondenţei telefonice şi telegrafice din ţară, se angajează specialişti pe diferite domenii, care scriu rubrici noi. Ca o perfecţionare a fostelor numere speciale, apar suplimentele cotidiene gratuite, tipărite pe o jumătate de coală: „Militare”, „Literare şi artistice”, „Economice, financiare, juridice”, „Gazeta umoristică”, „Curiozităţi”, „Mode”, „Creşterea copiilor”( sfaturi pentru mame şi literatură pentru copii).

În data de 1 februarie 1904, apare publicaţia-soră „Adeverul de dimineaţă”, care se va transforma curând în „Dimineaţa”. Numai pentru lansarea sa, Societatea anonimă pe acţiuni „Adeverul” a pus la dispoziţia consiliului de administraţie 100.000 de lei, o sumă enormă pe atunci. Fiind vorba de două gazete diferite, serviciul telegrafic este din nou îmbunătăţit, sunt angajaţi noi corespondenţi. În vechiul „Adeverul”, (cunoscut drept „Adeverul politic”) în locul vechilor producţii literare din străinătate, apar, în foileton, romane populare autohtone. Prin reducerea preţului său la 5 parale, se reuşeşte „introducerea ziarului în toate straturile , chiar şi în cele mai sărace, în cari până atunci nu pătrunsese”. În 20 aprilie 1905, se înfiinţează „firul special” cu Londra, Parisul , Berlinul, Viena şi Budapesta. Se organizează concursuri cu premii constând în reprezentaţii de teatru şi circ, obiecte şi bani (1000 de lei!), călătorii gratuite în străinătate, burse de „interni şi externi” la diferite instiuţii şcolare şi chiar”corpuri de case, în valoare de zeci de mii de lei şi fără nici o sarcină!”. În 1901, apare revista literară „Facla”, proprietatea câtorva redactori dintre principalii redactori ai „Adeverului”. În 1904-„Belgia Orientului”, o revistă umoristică. În 1905, editura „Adeverul” scoate „Viaţa literară”, prima revistă literară de mare tiraj, sub un triplu directorat: Ilarie Chendi, George Coşbuc şi Ion Gorun.  Urmează o revistă medicală şi o serie de publicaţii de popularizare ştiinţifică.

Prima tipografie color din lume
După apariţia „Dimineţii”, lefurile redactorilor de la „Adeverul ” ajung la 108.000 de lei pe an, ale celor de la administraţie şi expediţie-la 48.000 de lei, iar cheltuielile telegrafice atingeau un sfert de million. În noiembrie 1905, publicitatea este „concedată” exclusiv agenţiei Carol Schulder&S.Berger, foşti funcţionari ai „Adeverului”.

La un deceniu de când a preluat proprietatea şi conducerea „Adeverului” de la Beldiman, Mille scrie: „ Dacă mă uit înapoi şi privesc ce era acum zece ani şi îmi dau seama ce a ajuns azi, mă simt întru câtva mândru că într-o oarecare măsură am contribuit şi eu la această dezvoltare a acestei ramuri a culturei naţionale. De altfel numai la Adeverul când văd ce transformări s-au făcut, sunt nevoit să recunosc că o întreagă revoluţie s-a îndeplinit şi că cu paşi destul de repezi ne-am apropiat de ceea ce este presa occidentală”.

La începutul anului 1907, în tipografia „Adeverului” apar primele „Lynotip”-uri (maşini de cules în plumb) din România. Speriaţi de faptul că „maşinizmul” îi va lăsa pe drumuri, zeţarii intră în grevă, cerând abandonarea mecanismelor de culegere. Cu greu sunt convinşi să se deprindă cu linotipia, pentru ca munca lor să devină mai uşoară şi mai rentabilă. Introducerea linotipurilor atrage după sine un nou val de înnoiri. Serviciul telefonic Viena-Budapesta şi Budapesta-Bucureşti funcţionează în regim de permanenţă. Sunt angajaţi în redacţie stenografi, pentru înregistrarea exactă a convorbirilor. Corespondenţilor de la Berlin, Paris şi celor din capitalele balcanice Costantinopol, Sofia şi Belgrad li se cere să transmită mai des şi mai mult.

În martie 1912, societatea „Adeverul” cumpără imobilul Saint –Freres, alături de redacţie, pentru a instala acolo noile secţii ale tipografiei şi redacţiei. Este achiziţionată o nouă maşină tipografică,Fankenthal,  iar „Dimineaţa” îşi schimbă formatul , apărând în 6, 8, 10 şi 12 pagini. Noutatea absolută: noua maşinărie, unică în lume!!!, permitea printarea color a ilustraţiilor! Abia mai târziu, „Figaro” îşi va cumpăra una similară! Personalul intern al „Adeverului” şi „Dimineţii” (redacţie, administraţie, tipografie) este de 250 de oameni, iar salariile lor se ridică la 540.000 de lei pe an. Li se adaugă 60 de corespondenţi externi, un mare număr de colaboratori „la bucată”, 300 de depozitari, 500 de vânzători în Bucureşti şi 1000 în ţară.

Reverenţă în faţa gândirii
Şi încă un lucru extrem de important, punctat de corectorul Nora în amintirile sale: „La acest Adeverul ilustrat am debutat şi eu cu o nuvelă (…). Şi am fost plătit pentru ea-cea dintâi remuneraţie ce am primit-o pentru o operă literaraă-cu lei zece. Căci colaboratorii revistei erau împărţiţi în două categorii: cei cu nume consacrat, cărora li se bonificau, de lucrare, lei cincisprezece (…) iar restul: începătorii încasau numai zece lei. E de accentuat aci-şi ţiu s-o crestez cu tărie în marmora istoriei literare-că Mille a fost cel dintâi care a orânduit , în ţara românească, plata produselor gândirii!”.