Cum a pus un ortoped în pericol patrimoniul editorial al „Adevărului”

Cum arată „Adevărul” la 125 de ani? Poate nu întâmplător, o echipă de 125 de jurnalişti, cea mai numeroasă din presa scrisă, incluzând, desigur, reţeaua de corespondenţi. Un ziar lovit de criză, ca şi celalte publicaţii din România, dar încă în picioare, datorită dumneavoastră, cititorii noştri. Şi un site, adevarul.ro, în plină expansiune.

Motorul platformei integrate print-online îl reprezintă, dincolo de tradiţie şi de valorile jurnalismului de calitate, tinerii din redacţie. Pentru mine, “Adevărul” înseamnă mai puţin ieri şi azi, cât mâine. Iar mâine se conjugă, în cazul acestei redacţii, cu ajutorul gazetarilor mai tineri cu 100 de ani decât publicaţia pentru care ard zilnic. Lor le sunt dedicate aceste rânduri, cu dragoste şi, deopotrivă, cu admiraţie. Şi cu scuzele de rigoare dacă i-am neîndreptăţit pe mulţi dintre ei.

Fractura

În urmă cu şase săptămâni, Cristian Delcea, tânăr jurnalist la “Adevărul”, şi-a rupt mâna stângă la fotbal, într-o luni seara. Le ştiţi, meciurile acelea pe teren sintetic: ziarişti, corporatişti sau băieţi din cartier îşi fac echipe, cinci la cinci sau şase la şase, şi joacă prin rotaţie până târziu în noapte, la lumina reflectoarelor de pe “Voinicelul” sau din “IOR”.  Durerile acute l-au împins pe Cristi, în cele din urmă, să se ducă la Spitalul Floreasca, unde ortopedul de gardă i-a imobilizat mâna în ghips. Radiografiile au relevat că oasele n-au fost repoziţionate chiar corect, dar “Delice”, fire delicată, de unde şi apelativul folosit de prieteni, n-a protestat: “Merge şi aşa, important e să scap de ghips”. Zilele au trecut, mai încet sau mai repede, cu ploi, cu frunze ruginite sau cu soare ca de primăvară, iar Cristi a continuat să-şi scrie materialele, tastând la calculator mai mult cu degetele de la mâna dreaptă.

Cristian Delcea, un jurnalist rănit

Cititori-spectatori

Trebuie spus că, la “Adevărul”, unde lucrează de exact patru ani, Delcea ar putea fi declarat patrimoniu editorial. De ce? Un răspuns ni-l oferă Horia Ghibuţiu, redactor-şef la revista “FHM”. “Recomand cu entuziasm nemoderat orice text semnat de Cristi Delcea, unul dintre cei mai valoroşi tineri jurnalişti din ce-a mai rămas prin presă. N-am prea multe alte cuvinte despre Cristi pentru că le are el pe toate şi, din când în când, le mai şi scrie. Conchid, aşadar, că e un băiat plin de har şi zău că i se cuvin şi rime mai reuşite!”, a scris fostul nostru coleg pe blogul său.

Dacă textele lui “Delice” ar putea fi transpuse în partituri, atunci sigur am găsi, printre ele, câteva sonate în do major. Cristi nu apasă tastele computerului; mai degrabă le mângâie, cu pasiune şi cu grijă, ca pe clapele unui instrument, atent să nu apară vreun sunet nepotrivit pentru cititorii-spectatori. Până la urmă, el şi alţi colegi la fel de proaspeţi şi de talentaţi – Lavinia Bălulescu, Mihai Voinea, Oana Balan, Iulia Roşu, Vlad Andriescu, Daniel Guţă sau Laurenţiu Ungureanu – cântă la pianul pe care noi, ceştilalţi de la “Adevărul”, merită să îl cărăm pe scări, şi e firesc să fie aşa. Iată de ce mâna stângă a tânărului jurnalist poate fi la fel de importantă pentru public ca şi cea a maghiarului Balazs Havasi sau a chinezoiacei Yuja Wang. Şi se cuvine să fie tratată ca atare, domnule doctor de la Floreasca.

Chinezoiaca Yuja Wang a fost prezentă la ediţia 2013 a Festivalului George Enescu  FOTO Agerpres

“Bine că nu curge sânge!”

Zilele trecute, după cele şase săptămâni de ghips, “Delice” s-a prezentat nerăbdător la Spitalul de Urgenţă. Medicul a pus mâna pe flex – habar n-aveam că nu se mai foloseşte banala foarfecă – şi a început să taie ghipsul colegului nostru. “Au!”, a exclamat Cristi, în timp ce flexul devora lacom bandajul, dar doctorul l-a liniştit: “Imediat e gata!”. Odată îndepărat ghipsul, “Delice” a făcut ochii mari: flexul intrase, pe o porţiune de câţiva centimetri, şi în piele. “Bine că nu curge sânge!”, a contraatacat ortopedul, cu cinism, la nedumerirea pacientului. “Lasă, nu fi îngrijorat, o să scrii trei cărţi cu mâna asta reparată!”, l-a asigurat medicul al cărui nume nu-l vom dezvălui aici, din respect pentru o instituţie de top din medicina de la noi. Cristi l-a iertat deja, poartă leucoplast şi face exerciţii de recuperare. Şi, sunt sigur, ne va invita cât de curând, colegi şi cititori, să ne aşezăm pe scaune în Ateneul frazelor sale.

Articol publicat pe alinpaicu.ro.