Încep demolările în Sectorul 6 din Bucureşti. Prima „victimă“, o terasă construită ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au început demolările în Sectorul 6.
Au început demolările în Sectorul 6.

Miercuri va fi demolată o terasă de lângă Piaţa Drumul taberei, în urma deciziei Primăriei Sectorului 6. Ciprian Ciucu a spus că este o construcţie ilegală şi că după dărmarea acesteia urmează garajele transformate în magazii.

Ordinul de demolare a terasei a fost semnat de primarul Ciprian Ciucu.

„O terasă fără autorizaţie de construire, care ocupa ilegal spaţiul verde de lângă Piaţa Drumul Taberei este dezafectată chiar acum, în urma ordinului de demolare pe care l-am dat”, a anunţat edilul pe Facebook.

Primarul Ciucu mai anunţă că demolarea terasei este începutul unei campanii care vizează toate construcţiile ilegale, inclusiv garajele transformate în magazii.

„Ne luăm înapoi spaţiul verde. Acesta este inceputul, demarăm o amplă campanie de verificare a acestor construcţii de pe teritoriul Sectorului 6.

Vom demola si garajele, mai ales ca nu sunt garaje ci magazii. Unde constructiile sunt construite ilegal, costurile vor fi imputate acelora care le-au construit.”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite