Întreg sistemul de transport din zona Bucureşti - Ilfov va fi reorganizat de la 1 august. Cât costă o călătorie din oraşul Otopeni spre Drumul Taberei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax
Foto Mediafax

Întreg sistemul de transport din zona Bucureşti - Ilfgov va fi reorganizat de la 1 august, a informat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) precizând că a eliminat diferenţele dintre liniile urbane, regionale şi expres.

Astfel, din indicativele autobuzelor vor fi eliminate literele, iar toate liniile vor avea un indicativ format din trei cifre. Prima cifră a indicativului sugerează dacă e vorba despre o linie fostă urbană (liniile de autobuz care încep cu 1, 2 sau 3), o fostă linie regională (liniile care încep cu cifra 4), o fostă linie expres (cele care încep cu cifra 7) sau linii navetă, cu caracter temporar (cele care încep cu cifra 6).

Prin această măsură, călătoria cu autobuze ale liniilor regionale, care era restricţionată la limita administrativă a Capitalei, va putea fi continuată până în centrul metropolei, în toată reţeaua de transport, cu o singură validare.

"Totodată, introducând conceptul de călătorie orară, TPBI vine încă o dată în sprijinul călătorilor şi le oferă posibilitatea transbordărilor multiple în acelaşi interval de timp, cu utilizarea unui singur titlu de călătorie (fără costuri suplimentare, aşa cum se întâmpla până acum, când plata era încasată pe călătoria cu un vehicul).

În acest mod, se corectează situaţiile în care un călător era nevoit să valideze două călătorii pentru o cursă scurtă, deoarece tranzita un capăt de linie (de ex. Ministerul Transporturilor - Gara de Nord - Grădina Botanică). Integrarea cu metroul constituie alt avantaj, în acelaşi interval orar, călătorul putând schimba modul de transport de suprafaţă cu cel subteran, fără costuri suplimentare", se menţionează în comunicat.

O călătorie de 90 de minute cu transportul în comun de suprafaţă va costa 3 lei, iar un bilet comun cu Metrorex va fi 5 lei (pentru această sumă, un călător va beneficia de acces pentru 90 de minute în reţeaua de suprafaţă şi de o călătorie în reţeaua de metrou.

Spre exemplu, din oraşul Otopeni până în Drumul Taberei se poate folosi un bilet de 90 de minute pentru mijloacele de transport de suprafaţă până la prima staţie de metrou, costul total fiind de 5 lei, faţă de 5,30 lei cum e în prezent (1,5 lei - regionala din Otopeni până la Piaţa Presei, 1,3 lei din Piaţa Presei până la Aviatorilor şi 2,5 lei o călătorie cu metroul).

Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun pentru transport de suprafaţă şi metrou, pentru 24 de ore, va fi 14 lei.

"Noutatea la abonamentele de 24 şi 72 de ore este că acestea vor fi exact 24 de ore, într-un interval de 72 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noţiunea de abonament "de zi" care, fiind achiziţionat, de pildă la ora 18:00, era valabil doar 6 ore din acea "zi"", explică reprezentanţii TPBI.

Abonamentul de o lună va costa 80 de lei, separat, pentru fiecare dintre reţele şi 140 de lei pentru cel comun transport de suprafaţă şi Metrou.

Totodată, au fost introduse abonamente de 6 luni şi 12 luni, cu următoarele tarife: 400 lei / 6 luni (700 de lei pentru cel comun transport de suprafaţă şi metrou), respectiv 700 lei / 12 luni (1.200 de lei pentru cel comun transport de suprafaţă şi metrou).

"Noul abonament metropolitan integrat cu metroul pe un an (1.200 lei pe an, respectiv 100 lei/luna) este mai ieftin decât suma abonamentelor actuale lunare general urban plus cel pentru metrou (50 + 70 lei, respectiv 120 RON/luna). Prin aceste reduceri semnificative ale abonamentelor, TPBI urmăreşte atragerea cât mai multor călători către transportul public şi fidelizarea celor existenţi", se mai arată în comunicat.

Operatorii de transport (Metrorex, Societatea de Transport Bucureşti - STB SA, Serviciul de Transport Voluntari - STV SA, Ecotrans STCM şi Regio Serv Transport SRL) oferă posibilitatea de recuperare a abonamentelor nominale în caz de pierdere. Titularii se pot prezenta cu actul de identitate, iar abonamentele vor fi emise din nou pe numele acestora, precizează sursa citată.

Până în luna septembrie, TPBI continuă acţiunea de reorganizare a sistemului de transport public de suprafaţă la nivelul întregii regiuni, în vederea optimizării acesteia. TPBI va interveni punctual şi va adapta soluţiile propuse în conformitate cu cererea de transport, capacitatea operatorilor, dar şi în funcţie de bugetul primăriilor localităţilor membre ale Asociaţiei.

"TPBI analizează toate propunerile călătorilor şi, întrucât în această perioadă ar putea apărea necesitatea unor modificări punctuale pe anumite linii, aşteaptă din partea publicului sugestii şi informaţii referitoare la funcţionarea liniilor de transport, la adresa de e-mail office@tpbi.ro", mai scrie în comunicat.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite