Şambelanul din asociaţiile de proprietari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fuga de responsabilitate şi de a răspunde proprietarilor pentru cheltuielile angajate a generat un nou tip de conducere/implicare la nivelul asociaţiilor de proprietari, respectiv la apariţia şambelanului.

Acest şambelan are abilitatea de a ajunge să aibă susţinere în bloc; înţelege că asociaţia are fonduri şi/sau resurse numai bune de „tocat” astfel încât, se impune la „curtea preşedintelui”. Acesta (preşedintele) fie este ocupat şi deţine această funcţie pentru că nimeni nu s-a implicat, tratând cu superficialitate problemele asociaţiei, fie pentru anumite beneficii personale, fiind astfel băgat la înaintare. Există şi o altă categorie, a celor care nu înţeleg faptul că au fost puşi în funcţia de preşedinte doar pentru ca şambelanul să poată face jocurile după bunul său plac.

Toate aceste categorii de persoane nu înţeleg faptul că ei poartă responsabilitatea, ei trebuie să dea socoteală şi sunt direct răspunzători pentru sumele gestionate, lucrările realizate etc. Astfel că, în situaţia în care există o sesizare a unor nereguli, a existenţei unor plăţi fără acoperire etc. primii care trebuie să dea explicaţii sunt preşedintele şi administratorul după care membrii comitetului şi cenzorul. Şambelanul nu semnează, nu angajează personal asociaţia în relaţiile cu terţii.

Prevederile legale fac trimitere la răspunderea în solidar a celor menţionaţi, fapt care ar trebui să atragă o mai mare vigilenţă din partea acestora, în ciuda opiniei generale că, „legea se face de către adunarea generală” fără să se ţină seama că nicio decizie nu poate fi peste ceea ce prevede legea în materie.

Acest şambelan este toxic pentru asociaţiile de proprietari, atât timp cât implicarea nu este una constructivă, interesul personal primează, nu îşi asumă niciun fel de responsabilitate şi bagă fără remuşcări la înaintare pe orice alt proprietar care „pune botul” la orice fel de „os” i se arată. Este tot timpul prezent, are tot timpul comentarii de făcut, este foarte bine informat de mişcările din bloc, se împotriveşte oricărei noi iniţiative; cei mai în vârstă din bloc sunt marginalizaţi, iar cei tineri apostrofaţi, transparenţa dispare din actul decizional iar dacă buba se sparge, şambelanul este primul care arată cu degetul.     

Preşedintele asociaţiei răspunde pentru sumele angajate, pentru lucrările realizate, pentru modul de desfăşurare a activităţii curente, solidar cu membrii comitetului executiv, iar administratorul răspunde pentru gestiunea financiar contabilă a asociaţiei, putând fi atrasă şi răspunderea cenzorului. Proprietarii răspund cu propriul buzunar, achitând deciziile luate, lună de lună. Şambelanu … un fel de guzgan rozaliu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite