Articol publicitar

Şoseaua Giurgiului arată mai Verde ca niciodată!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
gh

Atunci când astă vară, Primăria Sector 4 a decis demararea lucrărilor de înierbare conform proiectului “Reconfigurare, reabilitare şi modernizare a sistemului rutier şi de amenajare a spaţiilor urbane verzi de pe Şoseaua Giurgiului”, menit să asigure condiţii pentru un trafic decent, civilizat şi în deplină siguranţă pe una dintre cele mai aglomerate artere din Bucureşti, mulţă lume a spus că lucrarea va fi una de mîntuială, fără nici un efect.

Care va ceda la toamnă! Tocmai de aceea am decis să verificăm, la sfârşit de octombrie, felul în care se prezintă  linia de tramvai, înierbată pe o lungime de 8 kilometri.

gh

Noaptea, iarba se coseşte şi se udă

Am aflat, astfel, că de două ori pe lună, iarba se coseşte noaptea pe toată suprafaţa ei, de către cei de la Totul Verde. Tot noaptea, gazonul crescut este udat sistematic de salariaţii societăţii. Ce am constatat? Că “Şoseaua Verde” se prezintă zilele acestea absolut impecabil (foto), cadrul fiind completat de arborii şi teii plantaţi de-a lungul Şoselei Giurgiului! Iar efectul este cel aşteptat: poluarea generată de traficul rutier a fost redusă semnificativ!

gh
București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite