Achiziţia unui aparat de testare Real-Time PCR, pe ordinea de zi a Primăriei Generale pentru dotarea Spitalului de Copii „Victor Gomoiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Capitalei Gabriela Firea a anunţat că Primăria Generală intenţionează să achiziţioneze un aparat de testare Real-Time PCR pentru dotarea Spitalului de Copii „Victor Gomoiu”. În prezent, copiii trebuie să aştepte „la rând” rezultatele, după cele ale pacienţilor simptomatici sau după ce sunt gata testele celor aflaţi în carantină.


„Al doilea punct pe ordinea de zi se referă la achiziţia unui aparat de testare Real-Time PCR în beneficiul Spitalului de copii Victor Gomoiu. Până acum, toţi copiii care ajungeau la acest spital erau nevoiţi să aştepte împreună cu cadrele medicale şi cu părinţii circa două-trei zile, până se urma circuitul stabilit la acest moment, şi anume testarea şi aşteptarea rezultatului de la cele două spitale de boli infecţioase şi tropicale – Victor Babeş şi Matei Balş – în circuitul organizat deja de către DSP aşteptând la coadă cum se spune, la rând, după persoanele din carantină, după persoanele care sunt simptomatice, după contacţi”, a argumentat Gabriela Firea.

Cât timp aşteptat copiii rezultatele testelor

„Este absolut necesar ca aceşti copii să nu aştepte câteva zile pentru a afla care este rezultatul şi în special pentru cadrele medicale, care trebuie să ştie ce tratament trebuie să acorde acestor copii, dacă îi ţin sau nu îi ţin un anumit timp în izolare. Necesar era – şi foarte urgent – şi de aceea dezbatem azi şi votăm să se cumpere un astfel de aparat de testare direct pentru Spitalul de Copii Victor Gomoiu, care va realiza teste atât pentru micuţii pacienţi, cât şi pentru cadrele medicale din acestă unitate spitalicească”, a mai spus edilul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite