Analiză. Cum au ajuns bucureştenii să se spele la lighean, ca pe vremea lui Ceauşescu, şi ce e de făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto MEDIAFAX
Foto MEDIAFAX

Peste 1,2 milioane de bucureşteni ar putea rămâne fără apă caldă la toamnă, iar la iarnă fără căldură, în condiţiile în care Termoenergetica, moştenitoarea RADET, ar putea intra în perioada următoare în insolvenţă, odată cu blocarea conturilor municipalităţii.

„Termoficarea Bucureştiului se află în moarte clinică şi, din păcate, autorităţile întârzie să vină cu soluţiile pentru ca Termoenergetica şi ELCEN să nu ajungă în blocaj’’, afirmă analiştii de la compania de consultanţă Frames. 

Pe canalele de social media, mii de bucureşteni au protestat, în ultimele zile, faţă de faptul că nu primesc apă caldă, deşi sunt cu facturile la zi. Cum de au ajuns sute de mii de locuitori să se spele la lighean, ca pe vremea lui Ceauşescu?

Principala problemă o constituie starea reţelei de termoficare. O reţea de aproape 4000 de kilometri de conducte, a doua ca mărime din lume după cea din Moscova, în care peste 80% din conducte datează din anii ‘60-‘70 şi necesită reparaţii majore.

 În prezent, din cauza gradului major de degradare a reţelei de termoficare, ce poate fi comparată cu o găleată cu fundul spart, presiunea din conducte a scăzut progresiv de la valori de 8 – 9 bari la 3,5 – 4 bari şi chiar sub acest nivel.

Aşa s-a ajuns ca ELCEN să fie nevoită să pompeze în reţea până la 2.000 de tone de apă de adaos/oră, în condiţiile în care, în 2016, cantitatea nu depăşea 1.200 de tone.

,,Creşterea volumului de apă de adaos atrage o degradare şi mai mare a reţelei de termoficare, pentru că vine însoţită de reactivi chimici care corodează conductele şi limitează debitele de agent termic livrate. În plus, peste nivelul de 2.000 de tone/h se intră într-o zonă periculoasă, existând riscul de avarii majore’’, spun analiştii de la Frames.

Pe fondul degradării conductelor, avariile au devenit din ce în ce mai dese, iar bucureştenii o simt pe pielea lor. Deşi îşi plătesc facturile, mulţi dintre ei au ajuns să se spele cu apă încălzită la aragaz.

Investiţiile, o fata morgana

În mod normal, ar fi trebuit ca reţeaua să intre într-un program amplu de reparaţii. Din păcate însă, de peste 20 de ani, volumul de înlocuire a conductelor este infim în comparaţie cu dimensiunea problemei. 

Spre exemplu, după ce, în 2019, Primăria bugetase reabilitarea a 31,2 kilometri de conducte, în acest an s-a programat repararea a 137,5 kilometri. Cât s-a realizat reprezintă o enigmă pentru că Termoenergetica, continuatoarea defunctei RADET, nu a furnizat un raport public.

Nu putem decât să luăm de bune declaraţiile oficialilor Municipalităţii care afirmau, recent, că ,,s-a reuşit reabilitarea a 180 de km de conductă, ceea ce reprezintă foarte mult comparativ cu cât s-a reabilitat anterior, când nu mai pleca subvenţia de la Primăria Municipiului Bucureşti către RADET, iar banii erau folosiţi pentru alte scopuri, în loc să fie investiţi în sistemul de termoficare’’.

În esenţă, Primăria spune că nu a avut bani pentru mai multe reparaţii şi că abia acum face demersurile pentru a atrage fonduri europene. Ar fi vorba de un prim transon de 202 kilometri, care urmează să fie reabilitat. 

,,Poate din 2021, odată cu noul exerciţiu financiar, Bucureştiul să atragă fondurile necesare reabilitării reţelei. Rămâne de văzut dacă noua administraţie va fi capabilă să facă acest lucru, în condiţiile în care necesarul de investiţii în sistemul de termoficare al Bucureştiului este de peste 3 miliarde de euro’’, spune Adrian Negrescu, managerul Frames,

Caruselul datoriilor

Deşi bucureştenii îşi plătesc facturile la întreţinere, banii nu sunt de ajuns pentru a susţine giganticul sistem de termoficare al capitalei. Cum costurile sunt uriaşe, primăria subvenţionează, pentru moment, preţul apei calde şi a căldurii (gigacaloriei).

Mai departe, pe lanţul comercial, banii ar trebui să meargă la ELCEN, furnizorul de agent termic. 

,,ELCEN produce energia termică şi o trimite către Termoenergetica care, prin reţeaua de conducte şi punctele termice din cartiere, o distribuie către cele aproximativ 500.000 de apartamente şi 5.000 de instituţii de stat ( inclusiv şcoli şi spitale) şi firme particulare’’, arată analiza.

Termoenergetica este noua societate înfiinţată de Primărie după ce RADET a intrat în faliment, pentru că n-a mai putut să-şi plătească facturile. Acum, Termoenergetica se află pe acelaşi drum păgubos.

Datoriile acumulate de Termoenergetica faţă de ELCEN au ajuns, la data de 12.07.2020, la 422,1 milioane lei. Suma reprezintă contravaloarea facturilor neachitate de compania municipală, către ELCEN, în perioada februarie-mai 2020. 

Urmare a acestei situaţii, ELCEN a ajuns să acumuleze, la rândul său, o datorie de 200 milioane de lei către furnizorul de gaze naturale şi către prestatorii de servicii auxiliare.

În acest context, ELCEN a primit deja o notificare privind posibila sistare a livrării gazelor naturale, în cazul neachitării obligaţiilor financiare. 

Dacă se va ajunge în această situaţie, ELCEN nu va mai putea produce energia termică necesară pentru asigurarea, de către Termoenergetica, a apei calde şi a căldurii în Bucureşti.

Blocarea conturilor primăriei, gaz pe foc

Blocarea conturilor Municipalităţii, urmare a afacerii Constanda, vină să pună gaz pe foc în această situaţie. Cum Primăria nu mai poate să plătească, ELCEN se află cu spatele la zid şi riscă să oprească furnizarea agentului termic. 

,,Bucureştenii vor simţi, din păcate, pe pielea lor, această situaţie extrem de dificilă. Este o consecinţă a lipsei de viziune, a unei strategii administrative falimentare care ne-a adus în această situaţie. Pe măsură ce timpul trece, criza va deveni şi mai gravă, iar sezonul rece se apropie’’, arată analiza Frames.

Cum poate fi salvată situaţia?  Este nevoie, mai mult ca oricând, de o decizie politică. 

,,Problema termoficării este pasată, ca un cartof fierbinte, între politicieni. Cu cât ne apropiem mai mult de toamnă, de alegeri, dar şi de sezonul rece, problemele se vor acutiza, iar fără să fie luate măsuri concrete, pe bucureşteni îi va aştepta o iarnă grea, fără căldură’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Ce e de făcut? Potrivit analizei, Termoenergetica va trebui să îşi plătească datoria către ELCEN, fie din fonduri proprii/bugetul local, fie în baza unui credit pe care Municipalitatea să îl contracteze. 

Mai există soluţia ca Guvernul să vină cu o rectificare bugetară prin care să aloce fondurile necesare pentru reglementarea crizei financiare. 

Indiferent de soluţia aleasă, fără stingerea diferendului financiar, este puţin probabil ca situaţia să continue ca până acum. Cel mai probabil, ELCEN va cere insolvenţa Termoenergetica pentru a recupera datoria şi chiar ar putea reduce furnizarea de agent termic.

Altfel spus, am putea primi apă caldă şi căldură după program, în anumite zile, ca pe vremea lui Ceauşescu.

Ce de făcut

,,Singura veste bună, în această situaţie, este că ne aşteaptă, în toamnă, alegeri locale şi generale. Va fi aleasă o nouă administraţie în Bucureşti şi un nou guvern care sperăm că vor considera termoficarea drept o prioritate’’, spune Adrian Negrescu.

Lista de probleme care trebuie rezolvate este foarte lungă. În primul rând, noul primar va trebui să decidă soarta Termoenergetica şi cum şi cât va aloca din bugetul local pentru reparaţia reţelei de termoficare. 

Noua administraţie va trebui, de asemenea, să construiască proiectele de finanţare europeană pentru reabilitarea reţelei şi a punctelor termice şi să găsească o soluţie pentru momentul când subvenţiile la plata energiei termice vor fi eliminate. In esenţă, dacă este să luăm în calcul estimările oficiale, decizia ar putea duce la triplarea cheltuielilor de întreţinere.

Aplicarea legii privind eliminarea subvenţiilor a fost amânată până în aprilie 2021. 

Pe de altă parte, ELCEN, companie aflată în insolvenţă după ce a avut de suferit de pe urma falimentului RADET, trebuie la rândul ei salvată. 

Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, avertiza, recent, într-un comunicat de presă, că statul român este singurul în măsură să salveze una dintre companiile de importanţă naţională.

 „Noi avem nu doar o obligaţie contractuală, în calitate de administrator judiciar desemnat, dar şi una morală faţă de bucureşteni, faţă de angajaţii ELCEN. Statul român are pârghiile necesare pentru a revitaliza acest obiectiv economic cu puternice conotaţii sociale şi să îl revitalizeze, respectând legile economiei de piaţă”, declara, recent, Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.

ELCEN  a avertizat deja că ar putea cere deschiderea procedurii de insolvenţă şi va solicita şi atragerea răspunderii conducerii companiei municipale. 

 Intenţia ELCEN vine ca urmare a faptului că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) nu a virat către Termoenergetica subvenţia aferentă perioadei decembrie 2019 - mai 2020, în valoare de 652,22 milioane de lei.

Între timp, ELCEN a acţionat pe cale judiciară pentru a recupera datoria istorică lăsată în urmă de defuncta RADET.

,,Intenţia noastră este de a găsi cea mai bună soluţie pentru ca ELCEN să poată furniza agentul termic necesar pentru distribuţia apei calde şi a căldurii la parametri optimi, indiferent de anotimp. Suntem convinşi că, având în vedere contextul economic şi social, se va găsi rapid o soluţie optimă pentru ca bucureştenii să evite problemele cu încălzirea şi apa caldă în perspectiva sezonului rece’’, a mai declarat Ovidiu Neacşu, în comunicatul de presă. 

,,Indiferent de soluţia aleasă, precum posibila preluare a ELCEN de către Municipalitate, de desfiinţarea Termoenergetica şi preluarea acesteia de către ELCEN sau de orice altă variantă, marea problemă, în anii următori, o va reprezenta starea reţelei de distribuţie, de la retehnologizarea CET-urilor la refacerea conductelor. O misiune de peste 3 miliarde de euro pe care Guvernul ar trebui să o treacă pe lista priorităţilor în proiectele privind atragerea fondurilor europene’’, mai spun analiştii de la Frames.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite