Apelul disperat al unor români blocaţi în India: Toate locurile de cazare au interdicţie de a mai primi clienţi. Ambasada spune să ne descurcăm singuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele de ordine din India reuşesc cu greu să stăpânească populaţia şi să impună restricţiile FOTO: arhiva
Forţele de ordine din India reuşesc cu greu să stăpânească populaţia şi să impună restricţiile FOTO: arhiva

Un român cere ajutor pe Facebook pentru a putea reveni din India, unde, spune acesta pe reţeaua de socializare, este izolat de o săptămână în spaţiul de cazare, nu se mai poate aproviziona, iar cursele aeriene au fost suspendate.

Daniel Tudor, din Bucureşti, conform profilului său public de Facebook, se află alături de alte personae izolat din cauza crizei coronavirusului în spaţiul de cazare. Toate magazinele sunt închise, iar cei care nu şi-au făcut provizii au acum o problemă gravă. Nu ştie cât va mai avea cazare, spune românul, iar reprezentanţii consulatului i-ar fi transmis să se descurce pe cont propriu. Iată apelul integral al românului:

„Lockdown in India - Day 4

Suntem izolati la cazare in Anjuna - GOA deja de aproape o săptămână. Toate magazinele alimentare sunt închise, toate serviciile publice şi private de orice fel sunt închise - autobuz, taxi, money exchange, practic orice. Cine nu are deja provizii pentru o săptămână .... Ghinion pentru majoritatea străinilor. Toate locurile de cazare au interdicţie de a mai primi clienti.

Am încercat să luăm legătura cu serviciile Ambasadei României în contextul găsirii unor soluţii pentru această situaţie, însă în prima fază suntem redirectionaţi către o linie telefonică la care nu răspunde nimeni şi care se şi închide automat după cateva minute. Într-un târziu, găsim o doamnă foarte amabilă care ne îndeamnă să ne descurcăm pe cont propriu...

Companiile aeriene ne sugerează să stăm cuminţi că pe 14 aprilie se reiau zborurile (asta doar în cazul în care situaţia se ameliorează - un fapt foarte puţin probabil).

Plus că momentan nu avem o garanţie că vom avea un spaţiu de cazare în tot acest interval. Prin urmare, suntem nevoiţi să apelăm public la soluţii care să ne ajute să revenim acasă cât de repede posibil (deci dacă se întâmplă să cunoasteţi persoane din media sau alte instituţii care pot interveni în acest sens, vă rugăm distribuiţi).

Am aflat astăzi că au fost posibile deja soluţii pentru românii aflaţi în situaţii similare în India, deci se poate dacă se vrea!!!!“.

India are raportate până la această dată mai puţin de 1.000 cazuri confirmate, însă şi o rată a testărilor deosebit de mică, de aceea specialiştii se tem că numărul este mult mai mare şi prognozează chiar o catastrofă, având în vedere că India numără peste 1,3 miliarde locuitori. Aici a fost depistat şi pacientul care ar fi putut răspândi boala în rândul a aproximativ 40.000 persoane. Este vorba, conform Digi24,  de un predicator care a fost confirmat cu Covid-19 după deces şi care, după o călătorie în Germania şi Italia, a refuzat să se izoleze, participând la o procesiune care ţine 6 zile şi care adună, în medie, câte 10.000 persoane zilnic.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite