Arhitectul John Elisée Berthet şi reşedinţele familiei Braikoff (II)
0
Pe 31 iulie se împlinesc 170 de ani de la naşterea arhitectului elveţian John Elisée Berthet, autorul a nenumărate proiecte de reşedinţe bucureştene. Dacă aseară am aflat mai multe despre arhitect şi comanditarul olandez Braikoff, în articolul de astăzi vă prezint reşedinţele.
Casa Braikoff I
În 1881 Maria Slătineanu, născută Nicolescu, vinde lui Jean/Ion Braikoff, olandez, antreprenor de lucrări publice, un teren în Piaţa Episcopiei, la preţul de 30000 lei. În 1884 fosta stradă Victoria a fost rebotezată Corabia; în timp va mai fi cunoscută şi cu numele lui Gabriel Perry şi Georges Clemenceau.
Arhivele păstrează un prim proiect, semnat în 1886 de către inginerului şi arhitectul Henri de Wurmb, care se aseamănă foarte mult cu ceea ce va realiza Berthet în 1891; bănuim că acesta chiar s-ar fi putut inspira din desenele din 1886, adăugând cupola impozantă. (Sursa: dosar 14/1886 pentru terenul din str. Corabia nr. 1)
După multe întârzieri şi negocieri autorizaţia de construcţie pentru nr. 2 poartă data de 14 mai 1891, fiind eliberată pentru o clădire cu subsol, parter, două etaje şi mansardă, după proiectul lui J.E. Berthet. Clădirea avea forma literei V, cu laturile pe strada Episcopiei şi strada Corabia, corpul central marcând capul de perspectivă şi fiind surmontat de o cupolă. Faţadele prezintă elemente comune şi cu primul corp de clădire al Bibliotecii Centrale Universitare, construită între 1891-1893 după planurile arh. Paul Gottereau, care a optat şi el tot pentru un corp central înspre Piaţa Regală. Nu putem să nu remarcăm că arhitectul francez locuia chiar pe vizavi de clădirea Braikoff, pe str. Corabia nr. 7.
Decoraţia clădirii Braikoff a fost mult mai bogată decât o putem vedea astăzi, în planuri fiind busturi, vase clasicizante, elemente vegetale. Este posibil ca multe elemente să se fi pierdut la cutremure, incendiul din 1989 şi la refacerile clădirii.
Avem şansa să aflăm şi cum au fost repartizate apartamentele membrilor familiei Braikoff:
„Venim de la ţară cu trăsura, în faţa Teatrului Naţional o luăm la dreapta pe strada Regală, apoi la stânga pe str. Academiei şi pe liniile de tramvai de atunci, înconjurăm Grădina Episcopiei din faţa Ateneului şi tragem în faţa casei de pe str. Corabiei 2. Coborâm din landou şi suim la unchiu' Jean care locuieşte la etajul 1; noi locuim la etajul 2 unde tata are o cameră foarte mare de formă rotunda. Vizitiul merge cu trăsura pe str. Frumoasă unde avem garajul închiriat. (...) Apartamentul unchiului Jean (Jean Victor, fiul lui Jean Braikoff) avea o intrare principală şi 2 laterale care dădeau pe câte un culoar spre camerele de locuit; camerele aveau vedere atât pe strada Episcopiei cât şi pe Clemenceau. O parte din apartament era ocupat de un hotelier evreu pe nume Weiser. Acest evreu, în ciuda faptului că era hotelier, beneficia de legea chiriilor care prelungise contractele de închiriere cu preţurile dinainte de război şi care trebuia să protejeze pe chiriaşii săraci cu lefuri mici. Weiser plătea pentru apartamentul lui 3000 de lei când chiriile obişnuite se înzeciseră în valoare. Cu toate că mama mare intentase proces de evacuare, el a rămas mulţi ani acolo, cred că până la vânzarea imobilului în 1924. Tata avea o singură cameră în acel imobil, la etajul II, deasupra camerei lui unchiu' Jean. Era o cameră foarte mare, circulară. Pe vremea aceea casa era iluminată, ca de altfel şi străzile, cu gaz aerian extras din carbune de la uzina de gaz Filaret.” (Sursa: jurnalele lui Alexandru Braikoff, din arhiva Cristinei Braikoff Zaman)
Între 1893-1899 aici îşi va avea sediul Ministerul de Justiţie, în aşteptarea ridicării propriului edificiu pe Cheiul Dâmboviţei. (Sursa: Anuarul Bucurescilor pe anul 1893-1894, 1895) Confirmarea ne vine şi din faptul că J. Braikoff a primit 13600 lei despăgubiri, după ce s-a judecat cu Ministerul de Justiţie pentru daunele produse când instituţia a închiriat spaţii în clădirea sa (1898-1899). (Sursa: Monitorul Oficial nr. 218, 29 decembrie 1899/10 ianuarie 1900)
În 1900 Jean Braikoff donează proprietatea soţiei sale, Maria Widacowitch Braikoff. Ea va locui şi în alte case, revenind aici în 1917, după ce a vândut-o pe cea de la nr. 1. În 1919 Maria Braikoff, văduvă, contractează un credit ipotecar de 200000 lei; cu siguranţă că era nevoie de mari intervenţii, după trecerea trupelor germane. (Sursa: inventarul fondului C.F.U.)
În 1924-1925 fraţii Braikoff contractează mai multe credite şi vor vinde proprietatea S.A. pentru Exploatarea şi Comerţul Produselor Subsolului; lui Jean i se permite să locuiască aici până în 1928. Din 1929 putem afirma cu certitudine că Societatea Redevenţa îşi mută aici sediul din Piaţa Rosetti nr.7. Nu ştim care a fost soarta clădirii în perioada următoare, o fotografie nedatată prezentând o reclamă a Societăţii de asigurări "Generala". În 1937 aici se aflau mai multe reprezentanţe ale companiilor aeriene Air France, LOT, dar şi "Redevenţa" şi "Sondaje Petrol Forajul", "Păcura Românească", Soc. Petroliferă Română. Este posibil ca în timpul bombardamentelor aeriene din al Doilea Război Mondial să fi fost incendiate acoperişul şi cupola de pe colţ, reparaţiile ulterioare ducând doar la adăugarea unei mansarde. În 1948 Soc. Redevenţa a fuzionat cu Sovrompetrol.
În 1974 istoricul de artă Petre Oprea descoperă picturile interioare ale apartamentelor care au aparţinut familiei Braikoff.
"(...) la etajul I, o încăpere foarte spaţioasă, altădată dormitor, are plafonul pictat. Încadrată de un rând de casetoane din stuc, bogat ornamentate şi având fiecare în centru câte o rozetă, scena pictată (ulei pe zid) reprezintă un cer pe care zboară zglobiu trei grupuri de îngeri, multe păsări şi fluturi. Pictura, retuşată foarte mult după 1957, când clădirea a intrat în reparaţii, a fost probabil realizată în ultimul deceniu al secolului trecut, de un artist influenţat de decoraţia murală franceză şi care cunoştea bine legile perspectivei plafonate." (Itinerar inedit prin case vechi din Bucureşti, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1996, p. 104)
După cutremurul din 1977 clădirile de la numere 2 şi 6 vor intra în atenţia autorităţilor, care investesc în refacere şi transformare, pentru a se înfiinţa aici "Casa de modă" a Ministerului Industriei Uşoare. După ce a adăpostit recent mai multe evenimente culturale la parter şi a servit ca spaţiu istoric pentru diferite filmări, clădirea este scoasă la vânzare de către Regatta Imobiliare, fiind în aşteptarea unui investitor care să o readucă la gloria de altădată.
Colaj foto: Ana Rubeli (interioare) & Alina Havreliuc (exterior), 2020 cu permisiunea Regatta Imobiliare
Casa Braikoff II
În martie 1900 Jean Braikoff solicită o nouă autorizaţie de construcţie pe str. Corabia colţ cu str. Episcopiei, de data aceasta la numărul 1, pe vizavi de reşedinţa somptuoasă de la nr. 2.
Aminteşte că în 1886 a cerut autorizaţia şi a achitat taxele pentru o clădire mai mare, pe care însă nu a realizat-o din cauza alinierii. Suprafaţa construită a fost de 252,5 m.p., casa având subsol, parter, etaj şi mansardă. (Sursa: S.M.B.A.N., fond P.M.B. Tehnic, dosar 163/1900) Cu toate că planurile sunt realizate de arhitectul Berthet, indicând o clădire neoclasică, clădirea nu se ridică nici de astă dată, din cauza alinierii colţului străzilor. Braikoff încetează din viaţa, văduva sa, Maria, fiind cea care va reveni în 1907 cu o nouă cerere, afirmând că au fost achitate taxele atât în 1886 cât şi în 1900, fără să fi realizat casa. Supriza apare însă când cercetăm noile planurile ale constructorului Leopold Schindl, ele indicând o reşedinţă eclectică, cea existentă şi astăzi; nu ştim dacă Berthet a mai fost implicat în această fază. (Sursa: Idem, dosar 102/1907)
O parte din grădina de faţadă nu mai există astăzi, clădirea vecină a Hotelului Athenée Palace prelungindu-se până la calcanul casei Braikoff. De asemenea, mai există o altă construcţie-anexă înspre limita de vecinătate cu casa Poroineanu de la nr. 3.
Jurnalele păstrate de descendenţi ne prezintă şi momentul în care familia vinde proprietatea: "În casa de la numărul 1 locuia mama mare cu unchiul Jean si tot acolo s-a născut şi verişoara mea Didi în 1908. În preajma războiului, nu ştiu din ce motive, mama mare vinde casa de la nr. 1 bancherului Jaques Elias şi unchiul Jean cumpără imobilul din strada Cosma nr. 9." (Sursa: arhiva Cristina Braikoff Zaman)
Într-adevăr, casa poartă şi astăzi mărturia acestui al doilea proprietar, bancherul evreu Jacques M. Elias (1844-1923). Potrivit testamentului său din 1914, şi-a lăsat averea de 1 miliard de lei Academiei Române, cu obligaţia de a înfiinţa Fundaţia ce poartă numele tatălui său (1925).
Extras din monografia "John Elisée Berthet, eleganţa La Belle Époque" în curs de apariţie la Editura Istoria Artei; adresez mulţumirile mele Cristinei Braikoff Zaman pentru informaţiile şi fotografiile puse la dispoziţie.
Se încarcă comentariile...
