Arhitectul John Elisée Berthet şi reşedinţele familiei Braikoff (I)
0
Pe 31 iulie se împlinesc 170 de ani de la naşterea arhitectului elveţian John Elisée Berthet, autorul a nenumărate proiecte de reşedinţe bucureştene. În articolul de astăzi vă prezint colaborarea cu familia olandeză Braikoff, pentru care a elaborat mai multe planuri de arhitectură.
Ce se cunoaşte astăzi despre arhitectul Berthet?
Figura arhitectului elveţian John Elisée Berthet rămâne şi astăzi învăluită în mister, nefiindu-ne cunoscut nici anul şi locul încetării sale din viaţă. Totuşi din 2013 (anul când i-am descoperit numele în legătură cu planurile Casei Macca) şi până în 2021 (anul în care sărbătorim 170 de ani de la naşterea sa) cercetarea arhivelor publice s-a dovedit extrem de fructoasă, documentele şi planşele sale păstrându-se în cele mai multe cazuri. Chiar şi în lipsa elementelor personale din biografia sa, este incredibil cum putem reconstitui cronologia unor lucrări importante şi înţelege patronajul acordat de unele dintre cele mai mari familii boiereşti, de industriaşi în plină ascensiune şi membrii comunităţii franceze la Bucureşti.
John Elisée Berthet s-a născut la 31 iulie 1851 în Haut Cret, comuna Cologny din Elveţia. Părinţii săi erau antreprenorul de 24 ani Jean Jaques şi Jeanne Anne Bertrand, de 23 ani, fără profesie. Martori pe certificatul de naştere au fost bunicul patern, Jean Pierre Berthet, meşter tâmplar, în vârstă de 58 de ani şi bijutierul de 34 de ani, Louis Coste. Înregistrarea oficială a băiatului a fost făcută pe 2 august 1851. (Sursa: Arhiva de stat Geneva, arhivist Claire Bonnélie, comunicare electronică din octombrie 2019)
Un pas important în educaţia tânărului John Elisée a fost făcut în septembrie 1866, când este elev al Şcolii municipale de desen de ornament şi arhitectură din Geneva; cursurile vor fi finalizate în iulie 1870. În toamna anului următor depune documentele de candidatură la Şcoala de Arte Frumoase, secţia de arhitectură, însă fără succes. În 12 martie 1872 se reia procedura de admitere, pe care nu o finalizează nici de data aceasta. Dosarul său prezintă perioada martie-aprilie 1873 ca fiind cea a înscrierii lui Berthet, însă nu conţine fişa matricolă a studentului, deci nu putem avea certitudinea cursurilor urmate şi a diplomei obţinute. (Sursa: Dosarul nr. 761 de la Şcoala de Arte Frumoase din Paris, microfilm consultat în 2013)
Din lucrarea "Les architectes élèves de l'Ecole des beaux-arts (1793-1907)" a lui Penanrun, Roux şi Delaire avem confirmarea că l-a avut profesor pe Jean Louis Pascal (1837-1920), lucru indicat şi în fişa sa de înscriere.
Perioada pânâ în 1882 ne este total necunoscută, fiind probabil implicat în lucrări franceze. Prezenţa sa la Bucureşti este certă pentru anul 1882, când se înscria în Societatea elveţiană. (Sursa: Société Suisse de Bucarest, XXXVIeme Rapport annuel, exercice de 1910, F. Goebl Fils, 1911)
În "Carte de adrese a Bucurescilor", a doua ediţie (1883), apare o reclamă prin care "Iohn" Berthet anunţă potenţialii clienţi de preţurile sale foarte moderate şi indică adresa atelierului în str. Piaţa Amzei nr. 3. Reclama arată dorinţa de a se face remarcat şi a-şi găsi mai repede potenţialii clienţi. Observăm deja o adaptare a prenumelui său, mai uşor de pronunţat pentru localnici. Proprietatea din Piaţa Amzei nr. 1 a aparţinut lui Em. Grădişteanu iar nr. 3 familiei Grigore şi Alexandrina Em. GrădişteanuÎn "Carte de adrese a Bucurescilor", a doua ediţie, apare o reclamă prin care "Iohn" Berthet anunţă potenţialii clienţi de preţurile sale foarte moderate şi indică adresa atelierului în str. Piaţa Amzei nr. 3. Reclama arată dorinţa de a se face remarcat şi a-şi găsi mai repede potenţialii clienţi. Observăm deja o adaptare a prenumelui său, mai uşor de pronunţat pentru localnici. Proprietatea din Piaţa Amzei nr. 1 a aparţinut lui Em. Grădişteanu iar nr. 3 familiei Grigore şi Alexandrina Em. Grădişteanu. Va urma o colaborare deosebit de fructuoasă cu membrii acestei familii, precum şi cu reprezentanţii protipendadei de altădată: Cesianu, Roland, Socec, Costescu, Berindei, Ghica, Horbatsky, Mavrodolu, Algiu, Macca, Gănescu.
Cu toate că nu deţinem multe informaţii personale despre familia sa, putem să prezentăm câteva elemente ale biografiei sale: tot anuarul Societăţii elveţiene din 1911 publică şi numele soţiei sale, Sophie Berthet, din Geneva. Nu ştim câţi copii au avut, dar un fiu sigur s-a născut în Bucureşti: în septembrie 1928, Lucien Jean Berthet, comerciant, de 43 de ani, necăsătorit, cu domiciliul în Piaţa Amzei nr. 3, îşi unea destinul cu Rose Bossola, din Narbonne, Franţa. (Sursa: Monitorul comunal, anul XXVII, nr. 37, 9 septembrie 1928, p.3) Nu ştim dacă la acea dată mai era în viaţă şi tatăl său, dar este interesant că el locuia la aceeaşi adresa unde îşi începuse cariera arhitectul Berthet.
Familia Braikoff
O categorie cu totul aparte a comanditarilor lui Berthet este formată din industriaşi sau oameni de afaceri; astfel putem să îi amintim pe Cristescu&Drăghiceanu, proprietarii unei fabrici de frângii de pe Şoseaua Bonaparte, pe negustorul Grigore Eliad, pe dezvoltatorul imobiliar elveţian Gustav A. Suter, industriaşul Hagienoff (despre care vom face o prezentare separată pe 31 iulie 2021) şi pe olandezul Jean Braikoff (1832 – 1901).
Jean Braikoff s-a născut probabil în 1832 la Amsterdam. Se pare că a plecat de tânăr în Rusia şi este posibil să fi dispus de capital; se îndeletnicea cu antreprize de căi ferate şi a venit în România în cursul anilor 1870. În actul de botez al primului copil, Jean, se face menţiunea locului de naştere al tatălui său: Joanes Braicoff, Amsterdam, Holandia. Vorbea cu predilecţie limba franceză şi ţinea ca şi soţia sa, Maria Widacowich, să şi-o însuşească.
Se pare că numele de Braikoff ar fi rusesc după ortografia franceză cu terminaţia cu 2 f. Faptul că a trăit în Rusia ar putea conduce la presupunerea că şi-a schimbat numele pe care îl avea în Olanda. Fiul său, Jean Victor, presupunea că l-ar fi chemat "Van der Braitrecht" dar mai este o variantă: Breitkopf (şi şi-ar fi rusificat cumva numele). În varianta românească întâlnim şi "Braicoff".
Despre activitatea în Rusia ştim doar că a participat la construcţia căii ferate Warszawa – Wilno şi a locuit un timp în acest din urmă oraş unde a avut şi un mare depozit de cherestea.
Despre activitatea în România am aflat următoarele: în aranjamentul dintre Jean Braikoff şi Georges Jean Marie se poate constata că afacerile în domeniul căilor ferate erau de ordinul milioanelor de franci deci dispunea de capital mare. Avea în 1879 un litigiu cu societatea de căi ferate din România privitor la construcţia tronsonului Prunişor (jud. Mehedinţi) – Vârciorova (jud. Caraş-Severin). De altfel se face menţiunea în istoria căilor ferate despre dificultatea construcţiei tronsonului de la Balota (sat în comuna Prunişor). A contribuit financiar la ridicarea bisericii catolice "Neprihănita Zămislire" din Drobeta Turnu Severin. După 1888 va fi implicat şi în domeniul financiar-bancar, alături de elveţianul John Staehli. A obţinut cetăţenia română.
La Mehadia (jud. Caraş-Severin) a cunoscut-o pe tânăra Maria Widacowich pe care a adus-o la Bucureşti şi a instalat-o într-un imobil de pe strada Scaune, lângă Procuratura Generală. În 1882 se naşte primul lor fiu, Jean Victor. Se mută din str. Scaune, căci Theodor se naşte în 1884, pe strada Vămii nr. 6, proprietatea lui W. Brand. (Sursa: jurnalele de familie, arhiva Cristina Braikoff Zaman) Ambii fii vor obţine cetăţenia română, Jean Victor în 1904 şi Teodor în 1907. (Sursa: S.A.N.I.C., fond Senatul, dosarele 8260 şi 9471)
Jean Victor (Sursa foto: Cristina Braikoff Zaman)
Maria Braikoff a fost bună prietenă cu Areta Brand, căsătorită cu antreprenorul de construcţii Franz Boehacker (1840-1905), şi cu sora ei, Valeria Brand. (Vezi ArhiTur nr. 7, 2019) În 1915 Teodor Braicoff, văduv, arendaş al moşiei Letea Veche, se căsătoreşte cu tânăra Valeria Brand. (Sursa: Monitorul Comunal, anul XIX, nr. 50, 13 decembrie 1915) Pe monumentul funerar de marmură neagră de la Bellu, apare şi numele primei sale soţii, Ecaterina Băicoianu, moartă în septembrie 1913. Teodor Braikoff a murit în 1933; fiul său, Alexandru, a încetat din viaţă în decembrie 2003.
Teodor (Sursa: Cristina Braikoff Zaman)
La începutul anului 1896 Jean senior a fost vizat de un atentat cu bombă; şansa sa a fost că la momentul detonării dinamitei terminase vizita pe str. Fortunei nr. 7, la domiciul marelui proprietar de terenuri şi avocat, Nae Moldoveanu. Autorul atentatului, belgianul Gustav Porteur/Poorter, a avut pretenţia de a i se recunoaşte faptul că era fiul nelegitim al lui Jean Braikoff; procesul era încă în derulare în 1898 şi nu ştim care i-a fost pedeapsa. (Sursa: Epoca, anul II, nr. 62, 21 ianuarie 1896) În articol se aminteşte că antreprenorul Jean Braikoff se stabilise cu 30 de ani în urmă în Turnu Severin şi că ar fi trăit cu o doamnă, mama lui Gustav.
Jean moare în 7 iulie 1901, la 70 de ani, după o perioadă lungă de boală; a fost înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu catolic. (Sursa: L' Independance roumaine, anul XXV, nr. 7524, 10/23 iulie 1901, ferpar) Soţia sa, Maria, i se va alătura în februarie 1923.
Extras din monografia "John Elisée Berthet, eleganţa La Belle Époque" în curs de apariţie la Editura Istoria Artei; adresez mulţumirile mele Cristinei Braikoff Zaman pentru informaţiile şi fotografiile puse la dispoziţie.
Se încarcă comentariile...
