BACALAUREAT 2013 Cum a fost ultima de zi BAC pentru elevii bucureşteni: vacanţa şi distracţia, pe buzele tuturor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din Capitală au spus că subiectele de la Geografie şi Economie au fost uşoare
Elevii din Capitală au spus că subiectele de la Geografie şi Economie au fost uşoare

Peste 16.000 de elevi bucureşteni au susţinut, vineri, proba la alegere a examenului de Bacalaureat 2013. Absolvenţii clasei a XII-a au aşteptat cu nerăbdare ultima testare, povestind că, începând de sâmbătă, distracţia şi relaxarea vor lua locul învăţatului.

În faţa Colegiului Economic „Virgil Madgearu“ din Capitală atmosfera a fost una relaxată încă de la primele ore ale dimineţii, iar cea mai mare parte a celor care au venit să susţină proba opţională a examenului de Bacalaureat 2013 au povestit că nu mai sunt aşa de emoţionaţi. Tinerii spuneau că adevăratele probe de foc s-au consumat în decursul acestei săptămâni, atunci când au susţinut examenele la Română şi Matematică.

Munţi de emoţii şi temperaturi normale pentru proba la Geografie

După mai bine de o oră şi jumătate, primii candidaţii au părăsit sale de examen cu zâmbetul pe buze şi încântaţi peste măsură de subiectele primite la proba de Geografie. Maria, prima care a terminat testarea, a povestit că subiectele au fost destul de accesibile. „Bine, mie îmi place Geografia, dar cred că subiectele au fost destul de simple. Le putea face aproape toată lumea“ , a povestit tânăra.

Examenul a fost structurat în trei părţi, iar primele două au fost facile, după cum spune fata. Existau ceva probleme la partea a treia, acolo unde era un grafic pe baza căruia candidaţii trebuiau să rezolve câteva cerinţe.

La câteva minute după ce Maria a terminat examenul, alţi colegi ai fetei şi-au făcut apariţia în faţa porţii Colegiului Economic. Tinerii păreau la fel de încântaţi de subiecte şi erau foarte fericiţi că au încheiat examenul maturităţii cu probă uşoară, un examen care nu le-a pus prea mari probleme. „Eu acum zic că iau 10, dar să vedem. Eventual o să-mi scadă ceva şi o să ajung la 9.70“ , a spus încântat unul dintre elevii participanţi la examen.

La examenul de Economie lucrurile au fost ceva mai complicate, iar timpul de lucru a fost mai lung. Primele două eleve care au terminat testarea au povestit că proba economică nu a fost un obstacol greu de trecut, dar pentru a obţine o notă mare era nevoie de câteva ore de studiu în fiecare zi.

Aceeaşi părere a avut-o şi mama unei dintre eleve, povestind că s-a uitat pe subiecte şi consideră că acestea se putea rezolva fără prea mare trudă. „Bac-ul e făcut pentru toată lumea până la urmă. Au fost subiecte accesibile, se puteau face cu uşurinţă“ , a precizat femeia.

Planuri de vacanţă şi distracţie la mare

După ce s-a terminat ultima probă a examenului de Bacalaureat, elevii au rămas în curtea liceului să îţi făurească primele planuri pentru vacanţă. Pe buzele celor mai mulţi era Marea Neagră, locul preferat de vacanţă al acestora. În ciuda faptului că cea mai grea parte a trecut, tinerii povesteau că până să plece la mare mai au de trecut prin câteva emoţii, atunci când se vor afişa rezultatele examenelor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite