Bach, reinventat de tineri români: suitele pentru violoncel, însoțite de un spectacol multimedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de muzică clasică se vor putea bucura, în perioada 1-21 martie, de un turneu deosebit, „Vă place BACH?“, care va îmbina interpretarea suitelor pentru violoncel solo cu efectele tehnice de ultimă generație. Turneul va avea loc în București și în alte șapte orașe din țară.

O interpretare a integralei suitelor pentru violoncel solo semnate de Bach este exact ceea ce propune violoncelistul Răzvan Suma în cadrul turneului naţional „Vă place BACH?”, desfăşurat între 1 şi 21 martie în opt oraşe din România.

Violoncelistul este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în cele peste cinci sute de recitaluri și concerte susţinute în întreaga lume.

Viața lui Bach în imagini, în timpul recitalului

Spectatorii vor avea ocazia să asculte cele şase suite pentru violoncel, însoţite de proiecţii multimedia pe panouri translucide și videoproiecţii care vor transforma concertul într-un spectacol complet de muzică şi imagine.

Tom Brânduş, cel care semnează conceptul multimedia al evenimentului, a creat un adevărat itinerariu imaginativ pentru public pe durata întregului concert. Sunt sugerate prin proiecţii complexe aspecte din viaţa lui Bach, elemente care ţin de perioada barocă în care a creat compozitorul sau sunt exprimate detalii care vorbesc despre violoncel şi violoncelişti.

Turneu în opt orașe

Turneul naţional „Vă place BACH?” se va desfăşura între 1 şi 21 martie, în opt oraşe din România: Braşov (1 martie - Cercul Militar), Arcuş (7 martie - Centrul Cultural Arcuş), Bistriţa (11 martie, Sinagoga), Baia Mare (13 martie - Sala de concerte Rotary a Liceului de Artă), Piteşti (15 martie - Casa de Cultură a Sindicatelor), Bacău (17 martie - Ateneu), Dumbrăveni (19 martie – Centrul Cultural Unesco).

Turneul se va încheia chiar la Bucureşti, printr-un concert susţinut la Sala Radio pe 21 martie. Biletele se pot achiziţiona de la sălile de concerte din ţară, iar în Bucureşti de la casa de bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua www.eventim.ro.

În România, prima înregistare completă pe CD a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach este realizată de Răzvan Suma. CD-ul va fi lansat în cadrul turneului şi va fi disponibil în foaierul sălilor de concert la preţuri promoţionale.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite