Băsescu: Finalizarea autostrăzii Bucureşti – Ploieşti în termen, misiune imposibilă! Podurile tergiversează lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României a vizitat astăzi şantierele de pe A3. Aparent în graphic, lucrările nu par să fie gata în termen întrucât lucrările de la podurile de pe Autostradă pun probleme.

Traian Băsescu a inspectat astăzi lşucările de pe şantierele A3 însoţit de ziarişti. Preşedintele României a declarat că cele două tronsoane Ploieşti - Moara Vlăsiei şi Moara Vlăsiei - Bucureşti vor fi gata la sfârşitul anului aşa cum prevede ultimul termen însă sunt slabe şanse ca podurile de pe autostradă să fie gata la timp. Cele mai mari probleme sunt la Podul de la Cociovaliştea.

Preşedintele le-a luat apărarea constructorilor români, regii asfaltului Dorinel Umbrărescu şi Costel Căşuneanu spunând că termenul iniţial de finalizare al lucrărilor pe A3 era mai 2012 şi că termenul a fost redus pentru fineleui lui 2011 la insistenţele ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

"Contractele s-au semnat în 2007, suntem în 2011... Cu buna lor voinţă, având în vedere că au stat pentru exproprieri vreo doi ani, au acceptat decalarea termenului la 31.12.2011, când s-a supărat puţin pe ei doamna Boagiu (ministrul Transporturilor, Anca Boagiu - n.r.) şi a vrut să le rezilieze contractele şi atunci se pare că s-au accelerat. Finalizarea podurilor la timp se pare că este o misiune imposibilă ", a spus Traian Băsescu.

Cel mai probabil, podurile de pe autostradă vor fi gata în primăvara lui 2012, spun directorii de şantier. Potrivit constructorilor, lucrările la autostradă sunt realizate în procent de 70 %.

Traian Băsescu a mai spus că lucrările la autostradă au fost, în primul rând, "un test cu constructori români". Primul tronson al autostrăzii, Ploieşti - Moara Vlăsiei este lucrat de regii asfaltului din România, Dorinel Umbrărescu şi Costel Căşuneanu iar al doilea tronson, Moara Vlăsiei - Bucureşti este lucrat de firma italiană Joint Venture Pizzarotti - Tirrena Scavi. Valoarea investiţiei este de 673.450.536 lei, bani de la bugetul de stat.

Traian Băsescu a mai declarat astăzi pe şantierul Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti din apropierea localităţii Ştefăneşti că soluţia cea mai bună pentru A3 ar fi fost să fie legată ce km zero al Bucureştiului. Preşedintele a mai spus că lucrările sunt mai avansate pe tronsonul unu al autostrăzii, Ploieşti - Moara Vlăsiei.

O problemă o constituie terenurile din Pipera pe care autorităţile se străduie să le obţină prin expropriere de la proprietari.

"Sperăm ca odată cu aceste vremuri preţurile la terenurile din zona Pipera să ajungă la preţuri pe care să ni le permitem pentru a putea lega Autostrada de oraş. În urmă cu ceva timp, preţul în această zonă era de 1.000 de euro pe metrul pătrat. Sperăm să mai scadă", a mai declarat Băsescu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite