Condamnat în 2015 la 44 de ani de închisoare de Tribunalul Suprem din Madrid, Iulian Tudorache a fost considerat capul unei reţele de crimă organizată care se ocupa cu exploatarea tinerelor. Tudorache, secondat de 13 persoane care alcătuiau un adevărat clan, au pus cu adevărat stăpânire pe o zonă din capitala Spaniei, Colonia Marconi. Anchetatorii spanioli spun că a transformat un apartament situat pe strada Montera, în inima capitalei, într-un bordel, şi că fetele care se prostituau pentru el erau obligate să facă asta.
Procurorii au susţinut atunci că Tudorache, care a fost închis încă din 2012, a răpit minore şi le obliga să se prostitueze. Potrivit Radio Madrid, magistraţii Înaltei Curţi din Madrid au considerat că românul a dat dovadă de „un comportament şocant”, că era de un sadism ieşit din comun şi că se simţea bine cauzându-le suferinţe fetelor. De altfel, el le tatua tinerelor coduri de bare „ca să nu uite că sunt doar o marfă”; iar uneori se distra arzându-le cu fierul de călcat sau pedepsindu-le în fel şi chip pentru greşeli pe care în realitate ele nici nu le făceau.
După câţiva ani în puşcăriile din Spania, Tudorache a fost expluzat în România, unde ar trebui să-şi petreacă tot restul pedepsei. Numai că, scrie Replica Online, bărbatul a pretins să fie pus în libertate. Închis la Penitenciarul Bucureşti - Rahova, el şi-a retras în cele din urmă cererea de întrerupere a pedepsei.
„Ia act de retragerea cererii de întrerupere a pedepsei formulate de către petentul-condamnat Tudorache Iancu (---), încarcerat la Penitenciarul Bucureşti – Rahova, pentru executarea unei pedepse privative de libertate. În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală, dispune plata sumei de 313 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, reprezentând onorariul cuvenit avocatului Roşu Silviu-Dragoş, desemnat din oficiu pentru asistenţa judiciară a petentului-condamnat Tudorache Iancu”, potrivit minutei judecătoreşti a Tribunalului Constanţa din 11 octombrie 2021, notează sursa citată.
Vă mai recomandăm şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Poate ca fetele erau "marfa" dar asta e un motiv sa fii "naspa"? Daca ramanea in tara probabil ajungea primar in vreun sector bucurestean. Exista precedente.
44 de ani in Spania,pe bune,versus 4-5 ani aici si apoi despagubiri de mii de euro de la prostii de romani pe motiv ca nu l-au cazat intr-un hotel de 4 stele pe perioada "retinerii". pe urma intra in politica si in 3-4 ani e senator,sa aiba imunitate . Ca sa poata duce iar la produs copchile naive si dezorientate. Omul e valoare nationala,ce Dumnezeu.....are grija un judecator de el sa il ajute.
Acest monstru nu merita sa beneficieze de nici o secunda de libertate.