Bilanţ Sonisphere: 15 trupe, 85.000 de rockeri şi 180.000 de pahare de bere consumate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare festival rock organizat vreodată în România a adus pe scena de la Romexpo un veritabil arsenal „metal”: o scenă de peste 1.500 metri pătraţi şi 150 de tone, sunet şi lumini de ultimă generaţie, însoţite de efecte pirotehnice care au încântat cele peste 85.000 de persoane care au luat parte la cea mai mare desfăşurare de forţe rock din ţara noastră.

Citiţi şi

Rammstein a „incendiat“ Romexpo

Discurs Manowar în limba română

Organizat în perioada 25-27 iunie, Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival a reunit pe aceeaşi scenă 15 trupe de referinţă ale genului rock, printre care şi The Big Four (Anthrax, Megadeth, Slayer şi Metallica), Manowar, Accept, Anathema, Alice in Chains sau Rammstein.

Berea bună şi rockul merg bine împreună la concerte, astfel că, pe parcursul celor trei zile de festival au fost consumate peste 180.000 de pahare de bere.

Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival  a fost organizat de East European Concert si Marcel Avram, în asociere cu D&D East Entertainment.

Suntem cu adevărat onoraţi să ne numim  organizatorii acestui festival, un eveniment muzical incredibil. Am văzut zeci de mii de oameni transpuşi de muzica şi de show-urile trupelor lor preferate, am văzut artişti excepţionali care-şi merită titulatura de monştrii sacri ai rockului mondial şi am împărtăşit trei zile pline de bucurie. Mulţumesc publicului minunat, fără de care acest eveniment nu ar fi putut avea loc şi ne vedem la următoarea ediţie!”, a transmis publicului, printr-un comunicat de presă, Denisa Sandulescu, General Manager D&D East Entertainment

Organizatorii asigură că starurile au promis să revină în ţara noastră cât de curând, fiind impresionaţi de publicul român.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite