Biserica Patriarhiei, martora celor mai importante evenimente politice. Cum a luat naştere cel mai important lăcaş de cult din România

Pe o colină înaltă, Constantin-Vodă Şerban, fiul lui Radu-Vodă Şerban şi al unei preotese, decide să zidească o mânăstire bogată şi înzestrată cu multe turle. De la începuturile sale, biserica a inspirat respect şi admiraţie pentru toţi bucureştenii, meritul de a se afla în fruntea tuturor bisericilor din ţară nefiind contestat de nimeni. Lucrările au durat ani buni, iar cheltuielile au fost pe măsură.

Adevarul. ro vă prezintă o nouă temă a Bucureştiului de altădată, de data aceasta vizează începuturile bisericii Patriarhiei. Istoricul G.I. Ionnescu descrie cu lux de amănunte, în cartea „Istoria Bucureşcilor“, cum a luat naştere cel mai important lăcaş de cult din România.

Biserica Patriarhiei a atras atenţia celor mai înalte feţe bisericeşti din vremea aceea

În anul 1657, Bucureştiul este vizitat pentru prima dată de Patriarhul Macarius şi diaconul său, Paul din Aleppo. Denumirea noii mânăstiri nu era stabilită, însă dimensiunile uriaşe ale bisericii lui Constantin-Vodă Şerban în raport cu celelalte biserici bucureştene de la 1654 anunţa o adevărată bijuterie arhitectonică.

Proiectanţii noului lăcaş de cult au fost Radu Logofetul, urmaş al familiei Dudeşcilor, şi Gheorghe Şufariul, renumiţi la acea vreme în domeniul arhitectural.

Noul lăcaş de cult avea patru turle, o tindă largă, ziduri puternice şi un acoperiş învelit în plumb, care i-a atras atenţia lui Paul din Aleppo. În interiorul ei, biserica avea 12 stâlpi din bucăţi rotunde de piatră, care aminteau de cei 12 apostoli. Biserica a fost sfinţită de însuşi Patriarhul Macarius, însoţit de clerul bucureşten.

Când construcţia mânăstirii era aproape gata, ziditorul ei hotărâse să-i pună hram pe împăraţii Constantin şi Elena.

Sfinţirea Mitropoliei, prilej de sărbătoare pentru toţi bucureştenii

În timpul ridicării bisericii, are loc revolta lui Constantin împotriva turcilor, retragerea lui la Târgovişte, apoi la Câmpulung, numirea lui Mihnea al III-lea şi intrarea turcilor şi tătarilor în toată ţara, inclusiv în Bucureşti.
Mihnea al III-lea profită de un moment de linişte, înainte de a fi destituit, şi târnoseşte biserica în anul 1658, în Duminica tuturor Sfinţilor. La momentul inaugurării iau parte Mitropolitul Ţării, Ştefan I, şi toţi ecumenii marilor mânăstiri bucureştene.

Toţi bucureştenii erau pe colina mânăstirii, când Patriarhul veni în procesiune cu moaştele sfinte de la mânăstirea lui Pană Vistierul (Sfânta Ecaterina). S-a făcut un ocol al bisericii, cu rugăciuni şi cântări, apoi a avut loc sfinţirea altarului, spălarea pristolului (masa din mijlocul bisericii pe care se ţin obiectele necesare oficierii liturghiei) şi lipirea chipurilor celor patru evanghelişti, la cele patru colţuri ale mesei sfinte.

Pentru lipirea chipurilor evangheliştilor, Mihnea-Vodă avea nevoie de monede, şi le-a cerut Protopopiilor, care i-a înmânat o monedă egipteană, probabil turcească. Furios, Mihnea i-a înapoiat-o şi i-a cerut una ungurească, motivând că ungurii sunt creştini, iar turcii-păgâni.

În timpul sfinţirii noului lăcaş de cult, afară, pe colină, era mare veselie şi petrecere. Ostaşii Domniei se veseleau împreună cu poporul bucureştean, căci un nou lăcaş de cult îi era ridicat Domnului în oraşul lui Bucur.

Biserica Patriarhie, mândria bucureştenilor

Încă de atunci, oamenii prevedeau cu ochii inimii că destinele acestei noi biserici avea să fie în istoria Bucureştiului şi în istoria tuturor românilor. Biserica era mai frumoasă decât toate celelalte biserici române, chiar decât cele ale falnicei Mitropolii de Târgovişte.

Sub cârmuirea unor Mitropoliţi iubiţi de popor, biserica inspira respect şi admiraţie pentru toţi cei care o vizitau. “Noua mânăstire era pentru Bucureşti un fel de insulă de scăpare, un azil bine întărit care lupta împotrica primejdiilor care bântuiau ţara şi Capitala”, povesteşte istoricul G.I. Ionnescu în “Istoria Bucurescilor”.
De la Duminica Tututor Sfinţilor, anul mântuirii, 1658, bucureştenii şi-au iubit Mitropolia mai mult decât orice biserică a oraşului lor.

În septembrie 1737, turcii invadează Bucureştiul, iar nemţii pătrund în Târgovişte. Pentru a feri Mitropolia de jafurile lor, Mitropolitul l-a invitat pe Paşă să locuiască în palatul Mitropoliei, scăpând biserica şi avuţiile ei, pe care boierii şi negustorii le aduceau spre păstrare lângă altarele Domnului.

Nu-i alt loc în toată România unde să se fi desăvârşit mai multe fapte hotărâtoare, măreţe şi istorice, decât pe colina Mitropoliei. Pe înălţimea acestei coline, la umbra altarului, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. Tot aici, a fost dediul Camerei Deputaţilor, respectiv sediul Adunării Deputaţilor.

Sfântul Dumitru, ocrotitorul Bucureştiului

Moaştele Sfântului Dumitru au fost aduse de generalul Solticov, în timpul războiului de la 1769-1774, astfel devenind patronul Bucureştiului. Şi astăzi, în perioada Sfântului Dumitru, colina Mitropoliei este invadată de lume, care străbat sute de kilometri pentru a săruta mâna Sfântului.

De frica păgânilor, în 1821, Sfântul este furat de către călugării Mitropoliei, iar bucureştenii nu şi-au căpătat liniştea până când Sfântul nu a revenit pe dealul Mitropoliei.

La întoarcere, Sfântul Dumitru a fost întâmpinat de la capul Podului Mogoşoaei de toată obştea bucureşteană, şi însoţit de de acolo, pe jos, până sus pe colină, unde a stat trei zile sub cerul liber pentru a se închina cu evlavie şi credinţă.

Pe aceeaşi temă:

Patriarhia Română, centru de profit în numele Domnului. Ce averi are Biserica Ortodoxă Română

FOTO VIDEO Cum ar fi putut arăta Catedrala Mântuirii Neamului. Arhitectul Radu Teacă a propus un proiect inedit, BOR l-a refuzat

Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului şi de unde vin banii pentru lucrări