Bucureşti: Diana Ştirbu te învaţă cum să slăbeşti prin ţopăituri FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instructoarea predă Kangoo Jumps, o formă nouă şi amuzantă de aerobic: căţărate pe ghete cu arcuri, practicantele acestui sport slăbesc mai uşor, datorită efortului suplimentar. GALERIE FOTO

CLICK AICI PENTRU A VEDEA CÂTEVA EXERCIŢII DE KANGOO JUMPS, EXECUTATE DE DIANA

Diana este instructor de aerobic din 2006. „Am început să predau în Craiova lecţii de fitness. Apoi, când am venit în Bucureşti, adică acum trei ani şi jumătate, am început să predau aerobic, iar de un an fac Kangoo Jumps“, spune tânăra.

Deşi a absolvit Facultatea de Sociologie, a ales sportul, după ce a făcut numeroase cursuri de aerobic organizate de Federaţia Naţională de Sport. „Persoana care m-a format este Kinga Sebestyen (n.r.-cea care a adus acest sport în România, din Ungaria). Am mers cu ea la foarte multe convenţii, atât naţionale, cât şi internaţionale“, mărturiseşte tânăra instructoare.

Diana a cunoscut-o pe Kinga la un curs de formare profesională şi aşa a început să facă Kangoo Jumpps. „A fost prima dată când am urcat pe ghetele de Kangoo Jumps şi pur şi simplu m-am îndrăgostit de ele! În momentul în care ţi le pui în picioare şi ai mai făcut sport, nu vrei să mai faci şi altceva! Ghetele de Kangoo Jumps sunt grele şi depui foarte mult efort, dar totodată rezultatele se văd imediat“, explică Diana.

A venit în Capitală să lucreze în  IT

Când a venit în Bucureşti, în 2006, după terminarea facultăţii, nu plănuia să devină instructor de aerobic. „Am venit să lucrez în IT, iar seara mă duceam să fac sport. Am predat în câteva cluburi şi am văzut că îmi place foarte mult. Apoi am constituit un club sportiv, DiVa Sport“, povesteşte Diana.

Predă în patru şcoli din Bucureşti

„Majoritatea persoanelor, în momentul în care văd ghetele, spun «Oau! Eu nu pot să mă urc pe ele. O să cad! ». Este foarte greu, până în momentul în care le pun în picioare. Apoi încep să ţopăie şi toată reticenţa s-a dus dintr-o dată“, povesteşte Diana.

Instructoarea le spune fetelor cel mai des în timpul cursurilor că trebuie să fie atente la poziţia corpului. „Trebuie să ai o poziţie corectă în timpul exerciţiilor, dacă nu, vor apărea probleme cu spatele sau cu genunchii. Tot timpul umblu printre fete ca să le corectez, deoarece este esenţial să facă exerciţiile corect. În afară de efectul de scădere în greutate, ghetele de Kangoo Jumps ajută sistemul imunitar şi întăresc muşchii spatelui “, mărturiseşte Diana.

Ea predă cursuri de aerobic şi de Kangoo Jumps în cadrul Şcolii Generale Nr. 12 Herăstrău din sectorul 1, la Şcoala Generală Nr. 31 de pe Bulevardul Lacul Tei, la Şcoala Italiană Aldo Moro din sectorul 2 şi la Şcoala Nr. 85, din zona Iancului.

Profil Diana Ştirbu

Născută: 1 octombrie 1983, Caracal
Studii: Facultatea de Sociologie din Craiova; Liceul Teoretic „Henri Coandă“ din Craiova; studii postuniversitare la Federaţia Naţională „Sportul Pentru Toţi“; cursuri de formare instructori de Kangoo Jumps, predate de Kinga Sebestyen.
Experienţă: predă Kangoo Jumps de un an; predă şi aerobic.

Ce-i place
„Îmi place sportul, în primul rând. Fac înot de când eram mică. Îmi place baschetul. Prietenul meu joacă în Divizia B la baschet şi sunt prezentă la toate campionatele de baschet. Sunt o persoană foarte energică şi nu pot să trăiesc fără sport”

Ce nu-i place
„Nu-mi place să merg în cluburi. Nu am fost niciodată într-un club din Bucureşti, deoarece nu îmi place fumul de acolo. Nu-mi place să mănânc grăsimi. Mănânc foarte sănătos şi sunt foarte atentă cu dieta mea. Nu-mi plac persoanele cu fiţe”

Întrebări şi răspunsuri:

Care sunt obstacolele de care te-ai lovit când ai vrut să îşi faci propriul club de sport?
Mi-a fost foarte greu să găsesc un loc unde să pot preda aerobic. Cu greu mi-am găsit o sală care să mă reprezinte şi cu care să mă identific. Atunci când mi-am înfiinţat clubul, trei luni nu am făcut altceva decât să alerg de la o sală de sport la alta. Singură mi-am făcut totul. Nu am angajat un avocat. Eu m-am dus la judecătorie, eu am făcut ştampila, eu am făcut toate actele, de una singură. Toată lumea mi-a spus că nu voi reuşi, dar am insistat, iar prietenul meu m-a ajutat enorm şi m-a susţinut din toate punctele de vedere.

Ce îţi doreşti cel mai mult pe viitor?
Sper din tot sufletul să am sala mea de fitness şi dacă voi avea sală de fitness, voi face şi un bazin sportiv, pentru că la stagiile de formare profesionale am făcut şi Aqua Gym. În apă, exerciţiile sunt superbe, iar rezultatele lor se văd foarte repede. Din păcate, înnotul este un sport foarte scump în Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite