Peste 10.000 de elevi din Bucureşti participă la cursuri gratuite de patinaj, actorie, limbi străine susţinute de Primăria Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 10.000 de elevi participă la cursuri gratuite de actorie, dans sportiv, patinaj, limbi străine, organizate de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive din cadrul Primăriei Capitalei în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Cursurile încep sâmbătă şi se desfăşoară până pe 6 aprilie, în 18 spaţii din Capitală, informează inspectoratul.
Au fost înscrişi 10.852 de elevi din clasele I - XII, dintre care 1.068 de elevi ai claselor I - IV, din 20 de şcoli selectate de ISMB, 2.653 de elevi din şcoli gimnaziale şi 6.131 de liceeni.

Cei din clasele I - IV vor face cursuri: patinaj, dans sportiv; arte marţiale şi înot, iar cei de la ciclul gimnazial vor studia: actorie, dans sportiv, limba engleză, limba franceză, limba italiană, limba spaniolă, limba germană, limba chineză şi matematică.

Elevii de liceu se vor pregăti în domeniile: dans sportiv, actorie, web-design, management de proiect şi leadership, mannagement al afacerilor, arte marţiale, televiziune şi artă fotografică.

Cursurile de formare se vor încheia în datele de 5 şi 6 aprilie 2014, cu o evaluare a cunoştinţelor şi aptitudinilor acumulate de elevi pe durata celor 20 de ore de pregătire.

În urma acestei evaluări, un număr important de cursanţi vor fi recompensaţi cu tabere gratuite la mare în vara anului 2014, a precizat ISMB.

Articole pe aceeaşi temă

VIDEO Oficialii au anunţat „cruciada împotriva corupţiei din educaţie”. Ce sfaturi le-au dat directorilor de şcoli

Alte trei şcoli din Capitală, luate la puricat de inspectorii şcolari

DECIZIE Învăţătoarea de la Şcoala 10 abonată la banii părinţilor a fost demisă. Ministrul Educaţiei: „Este lăudabilă atitudinea mamei care a făcut sesizarea”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite