Cel mai mare incendiu petrecut în Bucureşti s-a întâmplat în Noaptea de Înviere şi a distrus un sfert din oraş. Minunea din spatele catastrofei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendiu

Pentru mulţi dintre bucureştenii anului 1847, ziua de Paşte a însemnat tragedia vieţii lor. 15 morţi, alţi zeci de oameni cu arsuri şi aproape 2.000 de locuinţe făcute scrum, aşa se prezenta situaţia Capitalei în ziua de Paşte. „Focul cel Mare”, cum a fost denumit, a fost cel mai mare incendiu dintre cele care au bântuit Bucureştiul.

Data de 23 martie 1847 a reprezentat cel mai trist Paşte al bucureştenilor din acea vreme. Nimic nu anunţa nenorocirea care avea să se năpăstuiască asupra bucureştenilor, chiar în Ziua de Paşte.

În vremea aceea, mersul la biserică era un obicei pe care îl respectau toţi membrii familiei. În momentul declanşării incendiului, cei mai mulţi dintre bucureşteni asistau la sluba dedicată Zilei de Paşte.

La biserică se afla şi familia Drugănescu, dar fără fiul lor neastâmpărat. Era un obicei ca în ziua de Paşte, bărbaţii să tragă focuri de armă, iar pistolul familiei era pregătit şi lăsat la vedere.

Cu părinţii plecaţi de acasă şi cu arma la îndemâna, copilul nu a ezitat să o şi folosească. Ghinionul a făcut ca băiatul să nu fie inspirat şi să tragă chiar în tavanul unui şopron, deasupra căruia se afla podul cu fân.

A fost suficient ca focul să se extindă şi să ardă un sfert din Capitală. Centrul Istoric al Bucureştiului a fost cuprins de flăcări, în doar câteva minute.

Istoricul George Potra, cunoscut pentru scrierile lui despre „Micul Paris“, descria tabloul infernului în cartea sa, „Bucureştii de ieri“, ca „un ocean de flacări care distrugea fără milă toate bogăţiile, netinând seama de nimic.“

Priveliştea terifiantă dată de norii groşi de fum a speriat mulţimea, care nu ştia încotro s-o apuce şi fugea fără nicio noimă. Această atmosferă a îngreunat munca pompierilor, care oricum erau în număr mic în vremea aceea.

Oamenii îşi pierduseră orice credinţă când au văzut ce nenorocire s-a abătut asupra lor, chiar în Ziua de Paşte.

Focul a fost stins abia după şase zile de muncă neîncetată din partea pompierilor şi a oamenilor.

Minunea din spatele celui mai mare incendiu din Bucureşti

Focul a izbucnit de la casa cluceresei Drugăneasca şi s-a întins cu repeziciune în toată partea de est a oraşului. Curtea Veche, mai multe biserici si hanuri, în total aproape 2000 de clădiri au fost mistuite de flăcările „Focului cel Mare“.

Potrivit istoricului Dan Falcan, printre bisericile care au ars se număra şi Biserica Sfântului Anton. Tot acesta povesteşte, pentru adevarul.ro, că minunea Sfintelor Sărbători a făcut ca biserica Sf. Anton să ardă, dar nu şi icoana acestuia.

Biserica Sf\ntul Anton / Buna Vestire Curtea Veche este astăzi una dintre cele mai cunoscute biserici din Bucureşti. Biserica este mereu plină de credincioşi de toate vârstele, care stau la rând, pentru a lăsa un acatist.

Pentru foarte mulţi dintre bucureşteni, biserica Sfântului Anton este cunoscută ca fiind un loc al miracolelor, icoana Sfântului ajutându-le pe fetele tinere să se căsătorească, iar pe cele părăsite să-şi recâştige iubiţii.

„După incendiu, icoana Sfântului Anton a fost mutată în Biserica Sfântul Gheorghe, din Bucureşti, apoi la Curtea Domnească. Este cunoscută ca făcătoare de minuni”, a mai precizat istoricul Dan Falcan.

Vestea incendiului a făcut înconjurul lumii, iar multe ţări nu au rămas indiferente la necazul ţării noastre. Domnitorul Gheorghe Bibescu, ţarul Rusiei şi mai mulţi nobili din diferite ţări au ajutat „Micul Paris” aflat la ananghie.

Domnitorul Gheorghe Bibescu a instituit o comisie de reclădire a zonei afectate şi a supravegheat, în mod direct, lucrările de reconstrucţie.

Incendiul din 1847 nu a fost trecut cu vederea nici de marele scriitor Anton Pann, care a aşezat pe hârtie o poezie de 81 de strofe, în amintirea catastrofei care a căzut pe bucureşteni. Lucrarea s-a intitulat „Memorabilul Focului cel Mare întâmplat în Bucureşti în ziua de Paşti, martie 23”.

Incendiul a constituit un subiect de mare interes pentru mai mulţi scriitori ai timpului, existând zeci de relatări a acestui nefericit eveniment.

Cifrele arată dimensiunea incendiului

Şeful poliţiei Capitalei în vremea aceea era chiar Ioan Manu, care a primit ulterior „sabia de onoare” a oraşului Bucureşti, pentru meritele în lupta cu incendiul.

Potrivit raportului întocmit de şeful poliţiei, au fost 15 morţi şi alţi zeci de răniţi. Paguba materială a fost de: 130 case, 713 prăvălii fără etaj, 354 prăvălii cu etaj, 10 hanuri, 7 biserici, Bărăţia, iar în zona neagră, 31 prăvălii cu etaj, 359 prăvălii fără etaj, 75 hanuri şi 5 biserici.

Un sfert de Capitală a avut de suferit în urma incendiului, însă evenimentul a determinat o apropiere a oamenilor şi a demonstrat puterea lui Dumnezeu, prin icoana Sfântului Anton, care a ramas intactă. Totuşi, în istoria bucureştenilor, rămâne cel mai negru Paşte.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite