Trei zile de proteste în Capitală faţă de mafia imobiliară din cartierele istorice Dămăroaia şi Bucureştii Noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociaţia a cerut în instanţă demolarea acestui imobil FOTO Asociaţia Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi
Asociaţia a cerut în instanţă demolarea acestui imobil FOTO Asociaţia Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi

Reprezentanţii Asociaţiei „Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi Bucureştenii Noi“ au organizat de la început săptămânii trei mitinguri prin care au încercat să atragă atenţia autorităţilor cu privire la problemele care macină cele două zone ale Capitalei.

Petru Truta, reprezentantul Asociaţiei, a declarat că mitingurile au fost autorizate, iar cei care susţin salvarea cartierelor Dămăroaia şi Bucureştii Noi au ieşit în stradă trei zile la rând. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că în ultimii ani au apărut zeci de construcţii ilegale în cartier care încalcă flagrant normele de construcţie în zonă. Fiind o zonă monument istoric şi una exclusiv de case, în cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi se poate construi cu un regim de înălţime nu mai mare de două etaje.

În fiecare zi de protest, bucureştenii s-au adunat la ora 16.00 şi au manifestat liniştit în mai multe zone ale Capitalei. Luni, în prima zi de protest, manifestanţii au ajuns în faţa Ministerului Dezvoltării din Piaţa Constituţie, iar marţi, în a doua zi de protest, circa 50-60 de persoane şi-au strigat nemulţumirea în faţa sediului Primăriei Sectorului 1.

Totodată, bucureştenii au ieşit în stradă şi astăzi, când au manifestat în faţa Primăriei Capitalei, spunând că cele trei autorităţi se face responsabile de situaţia actuală.

Construcţii ilegale şi dosare penale

Reprezentanţii Asociaţiei spun că o bună parte dintre clădirile ridicate în cele două cartiere ar fi fost construite ilegal cu sprijinul Primăriei Capitalei, Primăriei Sectorului 1 şi prin „neimplicarea conform atribuţiilor instituţiilor statului, respectiv Inspectoratul de Stat în Construcţii, D.R.C.B.I. şi poliţia de sector“.

De asemenea, bucureştenii care au participat la protest au declarat că îşi doresc ca cei responsabili să fie traşi la răspundere corespunzător şi să răspundă în faţa legii, iar zonele verzi din aliniamentul stradal, despre care cei din Asociaţie spun că a fost distrus, să fie refăcute.

Pe aceeaşi temă:

Incendiu la o casă din Dămăroaia

RATB reorganizează traficul mijloacelor de transport în comun din zona Bucureştii Noi

Încă un mall se va ridica în Bucureşti. Construcţia lui ar putea începe chiar în acest an şi va fi gata în 2014

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite