Bucureştiul a fost zguduit de cel mai puternic cutremur din ultimii zece ani înregistrat în România: oamenii au ieşit pe străzi de frica unui alt seism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureştiul are peste 700 de clădiri cu risc seismic FOTO Arhivă
Bucureştiul are peste 700 de clădiri cu risc seismic FOTO Arhivă

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară, la 21.14, şi a fost resimţit destul de puternic şi în Capitală, dar şi în mai multe judeţe din ţară. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 39 de kilometri şi este cel mai puternic produs în România din anul 2014. Cu toate astea, în Bucureşti nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, însă unii oameni au fost foarte speriaţi şi au ieşit din locuinţe.

Aseară, în Bucureşti s-a simţit cel mai puternic cutremur din ultimii zece ani care a avut loc în România. Seismul a avut o magnitudine de 5,7 pe scara Richter, iar blocurile din Bucureşti s-au zdruncinat destul de putrernic. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că deşi bucureştenii au fost mişcaţi destul de puternic, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale. 

„După centralizarea informaţiilor  de la toate instituţiile responsabile cu siguranţa populaţiei, Primăria Capitalei anunţă că la nivelul municipiului Bucureşti nu s-au înregistrat pagube materiale sau de altă natură. Precizăm că toate serviciile publice din Capitală funcţioneaza în acest moment la parametri normali (RADET, APANOVA, ENEL, SPITALE , LUXTEN). Reamintim că  Primăria Municipiului Bucureşti a pus la dispoziţia bucureştenilor numărul de telefon gratuit- 0800.800.868- Dispeceratul Integrat de Urgenţă - la care cetăţenii pot face sesizări sau reclamaţii“, au anunţat imediat după cutremur reprezentanţii municipalităţii.

Bucureştenii au ieşit în stradă

De teama unei replici şi mai puternice, sute de locuitori ai Capitalei au ieşit din clădirile în care locuiesc şi au preferat să stea ore în şir fie în maşinile persoanle, fie în plină stradă. Cei mai speriaţi au fost bucureştenii care locuiesc în Centrul Vechi al Capitalei, acolo sunt majoritatea clădirilor sunt încadrate într-o clasă de risc seismic. Potrivit ultimei hărţi a clădirilor care se află în pericol în cazul unui cutremur, în Bucureşti sunt în acest moment peste 750 de imobile clasate ca fiind în pericol în timpul unui seism. Dintre acestea, 186 de clădiri sunt considerate pericol public. 

În ce stare se află clădirile din Bucureşti acum?

În cazul unui cutremur, cea mai nesigură zonă din Bucureşti este sectorul 1, iar cele mai puţine clădiri aflate în pericol se află în sectorul 6. Asta reiese din lista actualizată publicată recent de Primăria Generală a Capitalei, privind imobilele aflate în clasele I, II, III şi IV de risc seismic, dar şi cele clasificate drept „pericol public“.

harta cladirilor cu risc seismic infografie

Primăria Municipiului Bucureşti a publicat, spre finele lunii aprilie, lista actualizată a clădirilor din Capitală expertizate tehnic, iar dintre acestea specialiştii au declarat „pericol public“ 186 de imobile. 62 de clădiri „pericol public“ se află în sectorul 3 al Capitalei, în timp ce în sectorul 4 se află doar 3 astfel de imobile. Din datele publicate de municipalitate, reiese că cea mai sigură zonă a Bucureştiului este sectorul 6, acolo unde nu se află nicio astfel de construcţie.

184 de imobile, clasa I

În clasa I de risc seismic se află 184 de imobile din Capitală, iar cele mai multe, 62, se află în sectorul 1 al Capitalei, în timp ce în sectorul 6 există o singură clădire de acest fel. În ceea ce priveşte clădirile încadrate în clasa a II de risc seismic, numărul total al acestora este de 301, dintre care 122 se află în sectorul 1. Şi la această categorie sectorul 6 stă cel mai bine, având doar 6 clădiri de acest fel.

În clasa a III-a de risc seismic sunt incluse 81 de imobile bucureştene, în sectorul 2 fiind cele mai multe: 22, în timp ce în sectorul 6 sunt doar două. În cea de-a patra clasă sunt incluse şase clădiri din Bucureşti, iar trei sunt din sectorul 3, două din sectorul 2 şi una din sectorul 1.

În total, în Bucureşti sunt 758 de clădiri încadrate în clasele de risc seismic I, II, III, IV şi I „pericol public“. Pe lângă acestea, pe lista publicată de municipalitate se mai află 1.619 imobile încadrate în categorii de urgenţă, însă neclasificate în cele cinci clase de risc seismic.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite