Oprescu, despre clădirile de patrimoniu care se dărâmă: Viena are 800 de milioane de euro pentru refacerea clădirilor, bugetul Capitalei e de circa 900

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu a vorbit despre clădirile de patrimoniu din Capitală FOTO Marian Iliescu
Sorin Oprescu a vorbit despre clădirile de patrimoniu din Capitală FOTO Marian Iliescu

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a vorbit despre motivele care au condus la distrugerea clădirilor de patrimoniu din Bucureşti şi a spus, printre altele, că legislaţia şi lipsa banilor au condus la actuala situaţie.

Într-un interviu acordat pentru emisiunea „Paşaport diplomatic“ de la Digi 24, Sorin Oprescu a vorbit despre clădirile de patrimoniu din Bucureşti şi despre starea în care acestea se află. Astfel, edilul-şef a spus că unul dintre motivele care au condus la distrugerea acestor construcţii a fost Legea din 2001 pentru retrocedarea clădirilor de patrimoniu.

„Noi am greşit atunci când, în 2001, am încercat să reparăm nişte nedreptăţi ale trecutului fără să ne dăm seama că mai producem alte nedreptăţi. În felul ăsta, clădirile de patrimoniu s-au întors la urmaşii celor care le-au făcut, cei care au locuit acolo, şi totul ar fi fost în regulă, dacă ar fi existat posibilitatea să le refacă“, a preciza Oprescu.

Primarul a declarat că la noi nu există nicio lege care să-i oblige pe oameni să facă acest lucru, iar majoritatea au ales „calea cea mai simplă“, aceea de a le lăsa să se dărâme chiar dacă erau monumente care făceau parte din patrimoniul naţional.

Viena, 800 de milioane de euro pentru refacerea clădirilor de patrimoniu

Sorin Oprescu a făcut o comparaţie între Viena şi Bucureşti, după ce a discutat cu viceprimarul Vienei, explicând că banii alocaţi pentru refacerea clădirilor de patrimoniu de acolo sunt aproximativ cât bugetul pe care îl are Bucureştiul. Mai exact, pentru refacerea clădirilor de patrimoniu din Viena există în jur de 800 de milioane de euro, în timp ce bugetul Capitalei este cu circa 100 de milioane mai mare.

„Buget din care trebuie să dai şi lumină cetăţenilor la propriu şi la figurat, trebuie să le asiguri transportul, poate nu în condiţii formidabile, trebuie şi să dezvolţi acest lucru, trebuie să le asiguri şi o circulaţie rutieră civilizată, o locuire civilizată, mă refer la căldură, la apă şi la lumină. Nimic nu umileşte mai mult decât aşteptarea, frigul şi necivilizaţia comportamentului civic“, a spus Oprescu la Digi 24.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Cum ne batem joc de patrimoniul ţării: Moara lui Assan – „asasinată“ de rechini imobiliari, conacul Krupenschi din Neamţ – mistuit de un chiştoc

FOTO Cum moare patrimoniul Capitalei: ce a mai rămas din prima moară cu aburi din România şi din Casa Miclescu, locul în care s-a turnat „Enigma Otiliei“

Oprescu, verificat de oficiali europeni pe gestionarea maidanezilor. Edilul-şef: „Nu suntem de acord cu imaginea pe care vor să o creeze nişte oameni iresponsabili“

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite