Cantităţi mari de deşeuri, scoase din lacul Fundeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, s-a întâlnit, vineri, cu primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, pentru a discuta despre ecologizarea Lacului Fundeni şi extinderea procesului la toate lacurile din sector.

Până în prezent a fost extrasă din Lacul Fundeni o cantitate de peste 18.000 metri cubi de deşeuri şi mâl.

Ministerul Mediului anunţă, vineri, că ministrul Tánczos Barna l-a primit pe primarul Sectorului 2 din Capitală, Radu Mihaiu. 

”Cei doi oficiali au discutat despre continuarea demersurilor de decolmatare, curăţare şi ecologizare a lacului Fundeni din Bucureşti. Astfel, reprezentanţii primăriei au solicitat extinderea protocolului de colaborare cu Apele Române şi suplimentarea numărului de utiliaje, astfel încât lucrările să se poată desfăşura în ritm accelerat”, a transmis ministerul.  

Sursa citată a precizat că cei doi au convenit ca, după finalizarea lucrărilor aferente Lacului Fundeni, acţiunea să continue şi cu celelalte lacuri aflate în aria teritorială a Sectorului 2. 

”Lucrările pentru ecologizarea lacului Fundeni au demarat în 2021. Până în prezent a fost extrasă din lac o cantitate de peste 18.000 metri cubi de deşeuri şi mâl”, a mai precizat ministerul.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite