Surparea s-a produs chiar în apropierea staţiei de metrou Academia Militară, la nici 100 de m de staţia de metrou. La faţa locului se află municitorii care încearcă să acopere craterul format. Iniţial a fost doar o groapă de exterior, dar pământul a început să se lase în urma intervenţiei muncitorilor, potrivit DIGI 24.
“Începând cu ora 10,00, Brigada Rutieră a fost informată de administratorul drumului cu privire la faptul că pe şoseaua Panduri, segmentul de drum cuprins între strada Dr. Dumitru Bagdasar şi bulevardul Geniului, sensul de deplasare către strada Răzoare, s-a produs o surpare/tasare a părţii carosabile. arată Biroul de presă al Brigăzii Rutiere, potrivit Agerpres.
Administratorul drumului împreună cu deţinătorii de reţele edilitare vor aplica restricţii de circulaţie etapizat, în funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei, de la blocarea unui benzi până la blocarea în totalitate a sensului de deplasare.
„Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri” potrivit sursei citate.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate