„Cărtureşti Carusel”, librăria snobilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Libraria Cărtureşti Carusel din Centrul vechi FOTO David Muntean
Libraria Cărtureşti Carusel din Centrul vechi FOTO David Muntean

Miercuri 11 februarie – ştire „pe surse”: se deschide noua librărie Cărtureşti în fosta bancă Chrisoveloni pe Lipscani nr. 55. M-am comportat ca un jurnalist: la ora 18 am fost în faţa uşii păzită de bodyguarzi. Nici legitimaţia emisă de Ministerul Culturii nu i-a înduplecat să mă primească înăuntru la evenimentul inaugurării „oficiale”.

Unora le place grozav exclusivitatea, grupul închis, fals elitist, delimitat de nişte invitaţii, vor să fie văzuţi şi auziţi în cerc restrîns şi se tem să nu le bea şi alţii şampania.

De afară lumina albă şi strălucitoare a interioarelor pare mai albă şi mai strălucitoare în contrast cu felinarele şi faţadele de pe un Lipscani devenit parcă deodată mai sărăcăcios. Frumoasă imagine, simbol la îndemîna oricui (şi cu atît mai frumos) al luminii izvorîtă din mii de făclii ale cărţilor (zece mii? o fi mult, o fi puţin?). Mai puţin frumoasă e imaginea pe care o descoperi la doi paşi străbătînd pasajul pustiu spre strada Blănari, întunecoasă şi desfundată, animată numai de reclama pîlpîitoare a unei prăvălii. Mai încolo te izbeşte alt simbol: orgoliul triumfător al Băncii Naţionale iluminată cu ştiinţă şi cu mare cheltuială pe toate faţadele scoţînd în evidenţă toate detaliile arhitecturale şi...financiare.

Contrastele astea mi-au amintit de Istanbul - o impresie puternică şi de durată – de întrepătrunderea intimă, amestecul fără graniţe, împletitura strînsă, ca un covor turcesc, a bogăţiei cu sărăcia, a trufiei cu modestia, a lustrului cu mizeria, a luminii cu întunericul, a dăinuirii cu precaritatea, a veşniciei cu imediatul, la doi paşi de Muzeul Kariye (biserica Chora) în mahalaua Fener vînzători ambulanţi vînd peşte direct din căruciorul cu două roţi pe care îl împing pe uliţele strîmte.

Joi 12 februarie – hai din nou la pomul lăudat! Ca şi mine alţii, cîteva sute, încercăm să acoperim capacitatea maximă a celor 1000 de metri pătraţi. Slavă Domnului, lumea nu e amestecată văd aceleaşi figuri luminoase pe care le întîlnesc la Tîrgul de carte Gaudeamus ori la Book Fest, de toate vîrstele şi profesiile dar, probabil, din acelaşi strat social educaţional... Numai manifestările sînt diferite. Tinerii noştri, copiii mei, sînt blazaţi înainte de vreme. Parcă ar fi văzut totul, ştiu totul sau ar putea şti totul. Entuziasmul lor atinge cota maximă şi se exteriorizează cu formule standard pe care le aud în jurul meu : surpriză – „uatăfac?”, mirare – „omaigad!” Dacă în arhitectură minimalismul implică sinteză, esenţializare, distilare, în materie de limbaj ascunde simplismul, sărăcia de vocabular sau chiar de sentimente, simplificarea mecanică a fracţiilor complicate ale trăirilor noastre. Dacă dragostea = sex, admiraţia = wow, acceptarea = OK, refuzul = NŢ, aprecierea = Like, emoţiile = cîteva emoticoane, în curînd o să ajungem să vorbim numai în rudimente, interjecţii şi onomatopee.

De ce vorbesc despre asta? Păi din cauză că într-o librărie mă simt înconjurat de miliarde de cuvinte, parcă plutesc în aer. Şi pentru că iubesc cuvintele, regret, deplîng soarta lor neglijată tocmai într-un loc destinat cultului lor. Tot aşa, într-o biserică mă simt înconjurat de rugăciuni, parcă plutesc în aer toate rugăciunile spuse vreodată sub bolţile ei şi între pereţii aceia sfinţiţi odată în plus de acele rugăciuni. De aceea aş accepta cu uşurinţă minimalismul în arhitectura bisericilor, căci nu cred în valoarea materială a ornamentelor sau în bogăţia podoabelor, în schimb cred că valoarea simbolică poate fi exprimată cu mijloace minime. La fel cred şi despre librărie că nu-i trebuie decoruri fastuoase de vreme ce însăşi cărţile sînt fastuoase prin aspect şi, mai cu seamă, prin substanţa lor. Totuşi, majoritatea vizitatorilor ne uitam la decor. În primul rînd pentru că era prima zi, la prima vizită te atrage noutatea, prospeţimea. În al doilea rînd pentru că mai văzusem cărţile, discurile, ceainicele, nu era nimic nou nici ca fond nici ca expunere. În al treilea rînd deoarece casa e mişto. Echipa de proiectanţi dă o lecţie de intervenţie majoră şi în acelaşi timp discretă asupra unei clădiri vechi, cu personalitate în centrul centrului istoric care e declarat, la grămadă, monument istoric. Prea puţin se vorbeşte despre ei. Uite, vorbesc eu: birou de arhitectură „Square One”: Adrian Cancer-Zeana, Sabin Dumitru, Ioan Vlădescu, Andrei Palita, date din site-ul lor super-sobru.

Ce greu le vine tuturor să zică o vorbă bună şi despre arhitecţi. Criticile sînt mai la îndemînă. Aici toţi se pricep. Mai greu e cînd vine vorba de aprecieri pozitive, atunci sînt necesare cunoştiinţe profesionale, sesizarea unor lucruri ce nu se văd cu ochiul liber, a subtilităţilor şi intenţiilor, a conceptului, precum şi observarea  detaliilor vizibile sau ascunse, a tuturor elementelor care fac o casă frumoasă sau urîtă. Acum nu zic că toţi ar trebui să fie arhitecţi, dar pentru a categorisi o clădire sau, mai mult, o breaslă întreagă, trebuie să ai habar despre ce e vorba şi, la urma urmei, de ce să nu facă arhitectura parte din cultura generală, de ce să nu fie o materie de studiu, la şcoala primară, la gimnaziu, la liceu? Pe cînd aşa? Cîţi din vizitatorii librăriei or fi remarcat graţia supantelor ondulate, rafinamentul plafoanelor din sîrme albe, eleganţa cu care s-au încadrat balustradele originale, grele cu cele noi, diafane, sobrietatea masivă a luminatorului şi a peretelui înclinat, din sticlă, al mansardei care încadrează subtil vechea lucarnă din axul faţadei principale? Cîţi or fi observat grinda cu zăbrele suspendată pe cabluri şi scripeţi ce poate ocupa trei poziţii pe cele trei grinzi transversale – suport amovibil pentru proiectoare sau alte accesorii necesare unui spectacol şi care pot transfigura spaţiul într-un studio?

Duminică 15 februarie – pelerinajul continuă. E multă lume, e un weekend cu vreme urîtă pentru cei ce nu sînt plecaţi la ski. Mulţi se uită, puţini cumpără. Cu tot snobismul cultura se vinde prost. Prea puţin din bugetele familiilor se îndreaptă spre produse culturale. Or fi preţurile de vină? O carte medie costă cît 3 pachete de ţigări. Ce să zic? Ori cartea e prea ieftină, ori ţigările sînt prea scumpe. Îmi e greu să cred că investiţia asta se va recupera curînd din vînzarea de cărţi. Cică are 10.000 de volume. Ce-o fi aia? Numărul de volume e important la o bibliotecă, la o librărie indicele relevant e rulajul zilnic, cifra de vînzări pe zi, pe an...

În orice caz arhitecţii şi-au atins scopul: au rupt gura. Cărtureşti -  Carusel e în toate ziarele reale şi virtuale cu toate că nu e nici „library”, nici „book shop”, ci mai de grabă un „happening”, un „concept”, un „must”. Must see it! E o jucărie cu care o să ne jucăm o săptămînă – două pînă ne plictisim. Azi e „trendy”. Mîine nu ştiu. Snobii o vor frecventa. Alţi iubitori de citit vor prefera să-şi procure cărţile din alte părţi mai puţin pretenţioase, unde coperţile sînt mai modeste şi – poate – conţinutul mai consistent.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite