Casa Melik, cea mai veche din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în alte privinţe mai există dispute printre specialişti în legătură cu cea mai veche casă de locuit, încă existentă din Bucureşti, există o opinie împărtăşită de mai toţi: aceasta este Casa Melik, din Strada Spătarului, 22.

Ridicată pe la anul 1770, ba chiar, spun unii, chiar 1760, casa găzduieşte, încă din 1971, Muzeul Theodor Pallady.

De o iei agale pe lângă Biserica Armenească în sensul către Calea Moşilor şi ai puţină răbdare şi faci stânga, nu la prima, ci la a doua uliţă, intri pe Strada Spătarului, aparţinătoare de ceea ce era denumit cândva Cartierul Armenesc. 

Maşinile parcate ori cele ce trec par a îngusta locul, deşi senzaţia de călătorie în timp începe să-ţi dea târcoale. După vreo 200 de metri, poţi vedea, la numărul 19, fosta casă a Elenei Teodorescu. Chiar dacă numele ei nu ne mai spune azi mare lucru, la începutul secolului 20 era considerată una dintre marile cântăreţe de operă. Şi nu doar atât: a fost şi prima soţie a celui supranumit „Prinţul Operetei”, buzoianul Nicolae Leonard, o vedetă a scenei şi de o popularitate de magnitudinea lui Rudolph Valentino, ceva ani mai târziu. Iar pe celălalt trotuar, la numărul 22, apare aşa-numita Casă Melik. Nu se mai ştie exact cine a construit-o, dar se spune că a fost vorba de ...citeşte continuarea pe Click!

Imagine indisponibilă
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite