Ce evenimente nu trebuie să ratezi în luna august în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mod normal, în lunile de vară, toată distracţia se mută la mare sau la munte. Din fericire, pentru că suntem norocoşi să locuim în Bucureşti, unde evenimentele bune nu lipsesc, luna august ne încântă cu câteva evenimente de la care n-ar trebui să lipsim.


Iată care sunt acestea:

  • Bucureştii lui Caragiale – până pe 14 septembrie

Spectacolele de teatru în aer liber pregătite în cadrul evenimentului însumează 32 de titluri şi 139 de reprezentaţii, scenografii ce au încântat publicul de-a lungul timpului, dar şi actori renumiţi şi îndrăgiţi precum: Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare, Radu Gheorghe, Anca Sigartău, Marius Florea Vizante şi mulţi alţii, toate acestea alături de acrobaţi, dresori, echilibrişti şi iluzionişti.

Aceasta ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“ este dedicată aniversării a 555 de ani de atestare documentară a Bucureştiului.

  • Concert Testament – 12 august

Legendara trupă Testament va susţine un concert de excepţie la Arenele Romane. Cunoscută ca una dintre cele mai populare formaţii americane de metal, Testament a fost printre primele trupe care au ajuns în mainstream, odată cu lansarea discului Big Four of Thrash. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la pretul de 92 RON.


Citeşte continuarea pe www.metropotam.ro

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite